Traseu turistic marcat cu banda rosie din Poienile de Sub Munte–Luhei pana pe varful Mihailec, nu si in continuare
Obiectiv: varful Stanisoara–varful Mihailecu si caldarile sale alpine apoi lacul Vinderel si varful Farcau si nu in cele din urma de foarte putin stiutele tauri din Vartopu Mare
Circuit de aproximativ 25 km lungime care poate fi parcurs in 10-11 ore
Izvoare in catunul Smereka, langa poteca, apoi sub varful Stanisoara, in caldarea glaciara Vartopu Mare si pe Culmea Rugasu (versantii estici)
Total nerecomandat pe vremuri cu neguri-risc de ratacire si chiar prabusire in zona Culmii Rugasu spre zonele prapastioase din Groapa Lupilor–Bologhii sau Julii
De la drumul auto-forestier ce suie din Pentaia, aproximativ 1,5-2 km, se merge prin padure cu lastaris, fara poteca-aici fiind obligatorie deplasarea stricta pe culme, pe directia est
Vezi galeria foto (click aici…)
Din Baia Mare spre Poienile de Sub Munte pornim abia sambata dupa-amiaza, pe la ora 16,30. Stim ca pana in Luhei–Cabana Cosnea avem de parcurs pe asfalt vreo 130 km plus alti 9 km de drum pietruit si prafos.
Deplasarea e fara probleme, exceptand poate caldura inabusitoare.
Admiram din Tara Chioarului spre Cavnic si-apoi in Maramuresul Istoric, de pe Valea Cosaului spre Sighetu Marmatiei, pe urma catre cele doua Rone si-n continuare lunca raului Viseu, la Petrova si Leordina, fanatele debordand de flori, margaretele dominand de departe, parcelele abia cosite cu aliniati clenceri sau jirezi paralele, holdele-nguste de cartofi si ovaz, verdele tonic, culmile dantelate, berzele gafaind in cuiburile din varfurile stalpilor electrici.
O pacla starnita de masiva evaporare si-apoi, dincolo de dealul Hera, nori plumburii prevestitori de averse si furtuni, ne impiedicara sa admiram, ca altadata, Tiblesul, Muntele lui Serban, Pop Ivan, Cearcanu, Toroioaga si Pietrosul Rodnei.
Raul Ruscova are apele tulburate de vreo recenta aversa cazuta departe, pe Lutoasa, Budescu, Copilasu, Boucu ori Barsanescu…
Pe la ora 18,30 tanti Ioana, vechea noastra cunostinta din Luhei–Poienile de Sub Munte, etnica ucraineanca, ne cazeaza.
Cu toate ca cerul incepe sa mormaie iar tunetele indepartate se rostogolesc amenintatoare dinspre Baita – Bardau – Bucovinca – Pecealu, trecand peste Smereka catre Stanisoara–Vartopu Mare–Mihailec si-n continuare spre Ucraina, asezati la masa lunga, confectionata trainic din despicati busteni de molid, cinam si taifasuim pana dupa ora 23.
Uneori ne intrerupem sirul povestilor numai pentru a mai admira o data paduricea de pin de pe valea Cosnea (versant stang) modesta si sporovaitoare, ajunsa la 3-5 m inaltime.
Ne culcam, adormind repede.
Zorii mijiti ne trezesc pe la 4 dimineata desi am decisem sa ne trezim abia la ora 5 pentru a porni in traseu la 6.
Preparative de plecare, mic dejun, strans si imbarcat totul. O cam lalaim totusi, astfel incat abia la ora 6,30 ajungem pe raul Ruscova (mal stang), in fata bisericutei ucrainiene din Luhei, confectionata din lemn, in locul celei anterioare, cazuta prada unui incendiu mistuitor dupa 1995, la confluenta cu nabadaioasa vale Paulic (frumos si necesar amenajata cu ruperi de panta impotriva violentelor torente si viituri).
Ne luam rucascii usori, betele de trekking si pornim pe drumul de tara pietros de pe valea Paulic (mal geografic stang), catre pitorescul catun Smerka.
Gospodarii modeste dar nespus de pitoresti, tradeaza insa saracia lucie si mizeria vietii.
Dezordine sporita in preajma celor 3-4 gatere amplasate in nici 150 m, de gramezile de busteni asteptand debitarea, stivele foarte noi de cherestea mirosind de departe a rasina, gramezile vechi si noi de margini, de nimeni utilizate macar pentru foc si haldele inlantuite de rumegus alunecate pana-n valea Paulic, hranind bietii pesti care vor mai fi fost fiind.
Un bizar personaj, magic desprins parca din paginile lui Wilhelm Hauff, Edgar Alan Poe sau Alfred Hitchcokh, apare pe ulita alaturi de minunatu-i bidiviu sur rotat, semigreu, ce trage o legatura de scanduri proaspete in sus, spre Smereka.
Uscativa-i sotie tacuta aduce mai degraba a caricaturala naluca invesmantata in straie cernite si avand parul ascuns de o modesta marama ce-i acoperea binisor chipul.
Acolo unde ulita devine un afund si dificil sleau abrupt in forma de V, consecutiv tractarii bustenilor cu calul si spalarii violentelor torente, ucraineanca naluca, trecuta de cincizeci de ani, isi continua nestingherita deplasarea facila, plutind parca-n sus, cu pasi ritmici, fara precipitare, cu o inexplicabila usuratate, de parca ar fi glisat pe nevazute.
Sotul ei pare la fel de bizar dar cu o inconfundabila alura cehovian-turghenievnian-dosteievskiana.
Uscativ, cu ochi mici si sireti, fata supta si ridata acoperita de o barba rara ce te facea sa te duci cu gandul la Rubliov sau Rasputin daca nu la portretele de mujici ale lui Ilia Repin.
Imi place cum isi mana calul cu niste infundate oftaturi onomatopeice, fara bici, cu o nespusa intelegere si blandete.
Schimbam cu el cateva circumstantiale cuvinte apoi ne vedem fiecare de drum. Noi asudand din greu datorita pantei accentuate si urmarind marcajul turistic banda rosie, el suind aparent fara efort, apeland la numeroasele variante /scurtaturi, ce ni le sugereaza si noua.
Opreste adesea calul dupa scurte reprize de suit cu opinteli, il lasa sa pasca iarba rouata si mustoasa apoi il imboldea din nou cu acele ciudate mormaieli, doar lui si bidiviului de-nteles.
De-o parte si alta a sleaului apar fanarele inchise, gospodariile tipice si cochete din lemn cu dependintele de-asemeni din lemn si al caror pitoresc era pus acum in valoare de verdele fanatelor debordand de flori, in primul rand margarete apoi campanule, gusa porumbelului (Silene vulgaris), violete, rei frati patati, tufe roz de cimbrisor.
Sub un gard dam cu privirile de o colonie de bulbuci de munte. Razele piezise ale soarelui maturau la rand aceste neasemuite livezi (ucrainienii de aici numesc livezi fanatele separate de inguste liziere, garduri vii sau confectionate din margini de scandura de molid, sarma ghimpata…) ale Smerekai.
Superba e panorama inapoi, in avalul vaii Paulic si-apoi a raului Ruscova.
Ne deplasam practic pe la sud-vest de Piatra Socolaului, drapata pe acest versant abrupt cu un frumos codru matur de foioase (fag, paltin, carpen), mitraliind fotografic matinalele imagini.
Exceptand ucraineanul, naluca-i sotie si rotatul cal sur, semigreu, totul pare pustiu pana dupa vreo 45 de minute cand, ca din neant, aparu o frumoasa juna ucraineanca, filiforma, cu coada lunga impletita-n trei si un dulce-misterios zambet rusinat, purtand in mana o donita.
Merge sa mulga vacile-n salasul apropiat.
Izul tare de balegar si poiata se intensifica treptat dar zecile de soci napaditi de parfumatele flori par a tempera miresmele iuti.
Ucraineanul ajunsese la casa lui, dezlega scandurile si intoarse calul, luand-o la vale dupa alta legatura de scanduri iesite noaptea din gater.
Ce daca era sfanta zi de duminica?
Dupa un ceas de la plecare, lasand insirate in dreapta trei izvoare ca niste uriase blide, mai apoi doua ciurgaua cu valaua cioplite-n trunchiuri masive de fag si patinate de muschi verzi si grosi, iesim din Smereka, la liziera.
De-acum incolo suim ½ ceas prin fagetul dijmuit de oameni si furtuni, o taiem peste vreo doua firave paraiase inainte de-a da in prima poiana rectangulara in care suie prima oara, primavara, turmele de oi, acum pustie.
De aici, daca privm in sus si la stanga, avem o alta perspectiva spre stancariile Stanisoarei.
N-am poposit, ajungand repede la a doua poiana, cu coliba si un restrans staul pentru oi, pustie si ea.
Asteptam sa auzim ca-n vara lui 2007 talangile melodioase ale vacilor pascand printre fagii si carpenii izolati dar nu. Abia mai apoi auzim latratul cainilor de sub vacaristea Stanisoarei in timp ce cotim usor la stanga prin cea de-a treia poiana.
De aici, daca privim spre sud-est, putem admira Piatra Socolaului cu pitorestile tancuri calcaroase apoi, peste nevazuta vale Socolau, culmea si varful Pecealu–Grohot–Bucovinca si, cu trei dare albe de nea, rotunjitul Pietros al Maramuresului (sau varful Bardau-1850 m).
In continuare, spre stanga, sunt poienile alpine de pe frontiera cu Ucraina, de la Lutoasa spre Ludescu si Budescu iar pe o culme inseuata mai apropiata (situata intre valea Rica si valea Socolau) poienile splendide, de la Plisca la Boucu, Rachita pana sus pe Copilasu).
Versantii acestora, pana prin 1998 acoperiti preponderent cu faget si paltin, mai sus cu molid, fusesera exploatati pe mari suprafete, fapt tradat de arabescurile labirinticelor drumuri de TAF, treptat astupate consecutiv naturalelor regenerari.
Barbariile silvice atrag insa atentia si la poalele nord-vestice ale Bucovincai-Bardaului si explodau realmente pe Lutoasa.
Au trecut 2 ceasuri de la plecare cand iesim in gol alpin, sub Stanisoara, la fosta vacariste cu salase pentru animale si colibe trainice pentru pastori, confectionate din lobe solide ca sa reziste vremilor si ursilor, acum multe aflate in ruina si abandonate.
Oile-si aveau stana in dreapta, printre solitarii fagi stufosi si cu trunchiuri de peste 1,5-2 m diametru.
De aci coboara la vacaristea Pauzen, aflata pe valea Socolau (mal drept), poteci pastorale traditionale.
Noi ne continuam urcusul prin pajistea scunda, avand ca reper stancariile Stanisoarei decorate cu molizi piperniciti si ravasiti de furtuni iar dupa trei ore de la debut poposim pentru putina vreme la izvorul rece gheata, cu ciurgau si valau, de sub varful Stanisoara.
Cerul se acopera cu nori suri.
Din valea Socolau suie spre slavile cerului alarmane fuioare zdrentaroase de nori prevestitori de ploaie in timp ce Bardaul si Lutoasa dispar realmente sub caciula bituminosilor nori.
Este racoare dar asta ne convine de minune.
Dupa ciurgau continuam prin stanga Stanisoarei, desi se poate aborda si prin dreapta ei pentru a accede pe Culmea Mihailecu.
Abia a trecut de ora 10,20 pe cand suim cu baciul stanei spre Culmea Mihailecu, taifasuind.
Admiram floralele stele pal-roz, miile de violete alternand cu puzderia de floricele galben-portocalii adunate-n veritabile pernite, niste minunate flori albastre pal, amintind intr-un fel de cele gingase de in.
Norii se disipeaza manati de abia perceptibila briza si-atunci soarele se napusteste asupra vastelor caldari confluind in Vartopu Mare, la obarsia vaii Paulic.
Departe spre sud, aparent la un lat de palma de vacaristea Rugasu, stralucesc argintiu in soare sarpantele din tabla galvanizata a doua casoaie la care trebuie sa ajungem dupa-amiaza, inainte de-a cobora catre bisericuta ucraineana din Luhei pentru a ne incheia circuitul turistic.
Dupa 4 ceasuri de la plecare atingem Culmea Mihailecu iar panorama se largeste subit, de la Copilasu spre Ludescu–Budescu–Barsanescu–Stogu.
Pe masura ce suim catre nord-vest, in dreapta apar impresionantele zanoage, locatii ale traditionalelor stane de mioare, Groapa Lupilor, Groapa lui Bologa si-n cele din urma, la poalele stancoase nordice abrupte ale Mihailecului si sub suspendata buza a pitorescului lac Vinderel, Groapa Julii.
Aici neaua groasa si murdara mai ramasese stocata in neregulate pete sau cornise atarnand neputicionse deasupra haurilor.
Un lac triunghiular se iveste departe, jos, la dreapta, in Groapa Lupilor, fiind insa mai bine de jumatate ascuns de hlamida murdara a zapezii.
Acolo unde soarele abia de topise ultima nea, au aparut sprintarele branduse si ciubotica cucului (Primula officinalis) dar ceea ce pare absolut fantastic, prin imaculare si gingasie, este o varietate de anemone (Anemone narcisiflora), cu tulpinite ramificate si nu mai inalte de 10-15 cm (spre deosebire de cele ce infloresc in causul vest-nord-vestic stancos al Arcerului, in Tibles si in apropiata Gradina Zanelor de sub acelasi varf stancos).
Se aciuau la subsioara stancariilor calcaroase frumos erodate, pe alocuri amintind de lapiezuri, sau pe langa tufele restranse de ienuperi, alaturi de florile pastelui mai rare, (Anemone nemorosa) si gentiene-cupe (Gentiana cochiana).
Daca in vara 2007 suiam aici prin neguri impenetrabile (white out), acum beneficiam de o tot mai vasta perspectiva insorita iar cohortele calatoare de nori par a face parte doar din demiurgica scenografie.
Apare si varful Farcau cu uriasa-i piramida, decanul de impozanta si maretie al Muntilor Maramuresului (1956 m) iar la stanga lui si-n plan mai indepartat, dincolo de nevazuta valea Repedea, Muntele Pop Ivan (1937 m) cu caldarile nordice (ucrainiene) podite cu nea si Muntele lui Serban.
Vedem de-acum si inaltele piscuri ale Transcarpatiei Ucrainiene–varful Hoverla, Pietros, Pop Ivan de Cernohora, in timp ce spre interior putem admira Tiblesul, apoi vag si cu nea in caldari, Pietrosul Rodnei si, de departe cel mai impresionant, varful Puzdre.
De aici insa si dezastrul silvic din ultimii 5-8 ani, adica imediat dupa ce accesul auto-forestier fusese restabilit in amontele vaii Socolau–Rososu Mare si Mic, Rachita, Boucu, Lutoasa si Repedea, capata adevarata si cuprinzatoarea sa imagine dezolanta.
Dupa 5 ore si jumatate (la ora 12) de la debut si un suis sustinut, atingem varful Mihailecu (1918 m).
Norii prevestitori de furtuna si rafale reci de vant ne determina s-o luam repejor la vale, nu inainte insa de a remarca cele cateva vechi amenajari genistice (care apar si pe Culmea Rugasu).
Admiram lacul Vinderel cu superba oglinda, Farcaul, valuritele sale terase cu impresionante ravene si torente, unele inca pline de nea, Pop Ivan, Muntele lui Serban, calcaroasa Pietriceaua (1555 m), taurile nivale minunate de la dreapta Culmii Rugasu, pe langa care suie spre Vinderel doi turisti.
O luam la sud-vest, coborand un picior inierbat al Mihailecului pentru a descinde in vasta si neregulata caldare glaciara etajata Groapa Vartopului Mare.
O luam metodic din tau in tau, pe langa impresionantele grohote si limbile mari, bine tasate dar mustinde de nea murdara. Buhaii ne simt si alertati, incep sa mugeasca intens, tulnicele ragetelor lor reverberindu-se-n palnia caldarii glaciare drapata cu afinis dens, punctat cu tufe scunde de ienuperi.
Un tau este mai mare si mai frumos decat altul. Cate sa fi admirat oare, poate vreo 7- 8?
Doar de pe Culmea Rugasu, privindu-le-n plonjeu, le-ai putea inventaria riguros, in plus, in dreapta acestei culmi spre Vinderel si varful Pietriceaua, mai pot fi admirate 3-4 tauri, din care unul aproape patrat si in oglinda carora adesea poti surprinde siluetele boilor adapandu-se.
La un moment dat, jos si la stanga, se iveste fortul scund al stravechii stane de vite a Groapei.
O escadrila de corbi ne fascineaza cu acrobaticele-i zboruri, lansari si aterizari de pe o limba de avalansa unde se pare ca se hranesc cu ceva.
Dupa 7 ore si jumatate de la plecare, inainte de-a ne lua ramas bun de la ultimele tauri (din care doua gemene, unul triunghiular si altul aproape circular dar cu ape maronii), ne facem necesarul popas de pranz.
Stam aici vreo jumatatre de ceas, incantati de clipocirile apei taurilor, reflectarii versantilor verzi abrupti si ai limbilor de nea, vitele rumegand in mici grupuri, doua cate doua sau solitare, insorindu-ne.
Ne luam ramas bun de la acest paradis alpin maramuresean nu inainte de-a reparcurge ochiometric o buna parte din imensul arc deja strabatut.
Iesim din Vartopu Mare suind spre poteca traditionala, pe curba de nivel si care acompaniaza de la nord-est spre sud-vest, pe versantul estic, Culmea Rugasu spre traditionala stana de oi Runea, traversam vreo doua obarsii de paraie abundente, acestea afluind in paraul Izvorul Rau.
Desi facila, deplasarea e lunga.
In dreapta sus, chiar pe Culmea Rugasu, auzim la un moment dat urletul unei motociclete enduro, dovada a faptului ca linistea acestor locuri fusese deja spurcata motoristic, inutil.
In stanga si-n jos ne intampina dezolantul aspect post haotica exploatare silvica urmata de furtuni si dezradacinari, de pe valea Paulic (obarsie), paraul Izvorul Rau inspre vacaristea Rugasu catre care coboram in cele din urma.
Vacaristea de la Laba (nu Leba cum e mentionat pe unele harti), aflata aproape de Runea dar ceva mai spre sud-sud-vest, e-n curs de sucombare.
Coborand spre vacaristea Rugasu admiram o expresie a ingeniozitatii civilizatiei pastorale stravechi.
Un banal jgheab cioplit in trunchi de molid recepta apa unui izvor transferand-o dupa vreo 6-8 m intr-un vechi si ingust canal care pe urma transporta facil apa, mai bine de vreo 3-400 m pana la vacaristea Rugasu (de departe mult mai mare decat traditionalele vacaristi 1 si 2 de sub Pietriceaua).
Niste copii ucrainieni, fii de pastori, bat mingea pe un teren improvizat intre cioate si grohote.
De la ei aflam ca un drum pastoral, azi de TAF, acompaniaza spre est-sud-est Culmea Rugasu (capat), odinioara acoperit cu codru de molid, azi aspectul fiind ca dupa un bombardament atomic, cu ragalii si material lemnos doborat, neextras si netransportat.
Vacaristea Rugasu e si ea muribunda, batatura a fost invadata de luxuriantele stevii, doar covorasele portocalii de ranunculacee scunde improspateaza, cat de cat, ceea ce candva fusese aici plin de viata si activitati pastorale.
Poate ca de niciunde, de aici se poate panorama spre Culmea Mihailecu si Culmea Rugasu pana la Runea.
Drumul de TAF, incins de soare, ne poarta multa vreme printr-un codru de foioase si molid partial exploatat iar prin bresele din stanga avem cateodata vederi spre Culmea Mihailecu, Stanisoara si apoi spre Piatra Socolaului (dos).
Dam de o inseuare, in dreapta se deschise o descendenta poiana aurita de mii si mii de flori de arnica (Arnica montana).
Nu lipsesc nici delicatele flori de nu-ma-uita albastre pal, alteori rozalii, gusa porumbelului apoi, mai tarziu, se ivesc garofitele turcesti cu stelute ciclamen-rosietice.
In fanata ce cobora spre Pentaia si-apoi in comuna Repedea, se remarca pitoresti fanare si casoaie de varat traditionale.
Un ritmic sunet ca de clopote de oi ne atrage atentia apoi vedem o rulota forestiera.
O elice fixata-n varful unui fel de catarg de lemn antreneaza o morisca ce scote acel clinchet ca de talangi.
Ajungem la drumul auto-forestier ce suie din Repedea pe valea Pentaia, trece aici culmea orientandu-se spre nord-vest, spre paraul Izvorul Rau si valea Paulic (obarsie) si Vartopu Mic, de unde continua (pe versantii despuiati) cu drumuri sinuoase si abrupte de TAF.
Aici, un infractor silvic ucrainean ne da relatii privind continuarea traseului, taind-o la est peste drum si imediat dupa aceea printr-o fanata inseuata cu doua casoaie, luand-o la stanga culmii pana in varful pe jumatate impadurit si cu cele doua casoaie de lemn acoperite cu sarpanta din tabla galvanizata, reper identificat inca pe cand suiam Stanisoara, mai apoi de pe culmea si varful Mihailec dar si de pe poteca pe care am strabatut de la nord-est spre sud-est Culmea Rugasu.
Traversam o vasta fanata inalta din Culmea Rugasu (nordul capatului estic extrem), cu padurea preponderent de foioase exploatata, deocamdata, prin extractia plus variantelor pretabile prelucrarii in cherestea.
Miile de flori de arnica, alaturi de alte flori galbene si portocalii, albele gusa porumbelului si varietatile albastre de campanule ne dau impresia ca pasim aici intr-un terestru si ireal Paradis.
Urmeaza sa traversam niste limbi inguste cu huci de alun si bogat covor de ferigi apoi coboram printr-un deset-lastaris post-exploatare.
Urmeaza o zona cu faget matur, apar imprejmuirile pentru vite si o gospodarie munteneasca la dreapta culmii.
Stim ca trebuie sa ne situam mereu la stanga acesteia pentru a accede in valea Paulic (partea finala) si-n Luhei, la biserica ucraineana, ne repliem si dam intr-o poienita apoi intr-un drum de TAF, iar final de o poteca traversand un veritabilm tunel vegetal inainte de-a ajunge la primele livezi cu gospodarii pitoresti si acareturi, cu holde de cartofi, mai apoi la un mare afinis incarcat de rod plus fragute deliciose, cel putin la fel de multe si parfumate ca dimineata, in Smereka.
O taranca ucraineanca ne spune ca ne aflam in Varsetia.
De aici, in aproximativ 30 de minute, dupa 10 ore de la debutul turei si 25 km parcursi, cu o diferenta de nivel de aproape 1650 m, ne incheiem circuitul, racorindu-ne dupa dogoarea nemiloasa a soarelui dupa-amiezii in undele reci ale vaii Paulic.
In jurul orei 20 poposim la casele noastre din Baia Mare dinainte de magica noapte a Sanzienelor si Nasterea Sf. Ioan Botezatorul.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
