Traseu turistic marcat cu banda rosie din Pasul Gutai, ulterior si cu cruce albastra iar in zona de sub Creasta Cocosului apare si crucea rosie-nemarcat in zona de nord-est-est spectaculoasei formatiuni geologice
Circuit de 6-7 ore si aproximativ 12-13 km
Obiective: turbaria-tinovul Taurile Chendroii si Creasta Cocosului
Exista izvoare cu apa potabila
Atentie la vipere!
Nu escaladati stancariile daca nu aveti pregatirea-abilitatile-antrenamentul si echipamentul necesar!
Traseul poate fi variat/completat cu varianta spre rezervatia Taul Morarenilor–Breb–Ocna Sugatag sau spre Mara, abordarea varfului Secatura, Gutaiul Doamnei, varful Gutai, Gutaiul Mic, coborarea spre fosta cabana turistica a EM Cavnic prin Poiana Mlejnita etc.
Vezi galeria foto (click aici…)
Vreme calda si instabila.
O tentativa de abordare in weekend a unui traseu lung si ceva mai solicitant spre Parcul National Muntii Maramuresului – varful Farcau, via Pietriceaua–lacul Vinderel, ni se pare hazardata.
Imediat dupa strasnica aversa de sambata dupa-amiaza consultam prognoza accuweather.com pentru Mara, Budesti si Cavnic remarcand cele 3% sanse de furtuna cu descarcari electrice pentru duminica, precipitatii insa 0%.
Stabilim plecarea pentru ora 7.
Duminica in zori reverific prognoza, pe acelasi site si aceleasi locatii si constat ca sansele de furtuna au crescut la 7%.
Acesta ma pune pe ganduri cu cele 10% sanse de furtuna cu descarcari electrice ce ar putea surveni in primele 6 ore ale zilei insa pentru locatiile Baia Mare si Baia Sprie.
La 7 dimineata suntem in drum spre Baia Sprie–Gutai.
Soarele a rasarit de mult, cerul e degajat, dimineata splendida dar… spre Mogosa, Gutaiul Doamnei si Secatura plutesc albe caravele de nori.
Valsam pe serpentinele DN 18. Apreciem lucrarile de largire in curs si mai ales recent aplicatele covoare asfaltice apoi.
Dupa circa 4-5 km, incetinesc in locul bine stiut de-un deceniu, reverific a treia oara, in tot atatea saptamani, starea de vegetatie a coloniei de crini de padure (Lilium martagon).
Atata le-a trebuit pentru a evolua de la etajatii boboci roz spre rasfrantele (ca la niste delicate orhidee) in sus petale pistruiate lasand vederii pistilele lungi, rosii caramizii, si staminele incarcate cu polen. Muste tigrate (negru-galben) zboara stationar apoi aterizeaza pe corolele ce degaja un parfum dulce-exotic.
Din cele cateva zeci de exemplare remarcate aici in iunie 1998, de-abia au mai ramas cateva.
Vina o poarta exploatarea forestiera, inlocuirea raristii fagetului matur cu lastarisul exuberant, umbros.
Ne continuam drumul pana in Pasul Gutai unde ne luam rucsacii si pornim spre Creasta Cocosului, nu inainte insa de-a admira inca o data ingeniosul panou informativ cu harta si marcajul turistic banda rosie.
Din nefericire constatam ca poteca draga turistilor a devenit recent un drum de TAF iar pentru asta au mai fost drujbaliti cativa fagi.
Dupa primul piept de deal apar si mocirlele scurmate de pneurile puternicelor utilaje forestiere. Poteca e spurcata practic in cel mai frumos tronson al sau, spre Partia Doctorilor si in continuare, pana in Poiana Boului, cu predilectie in zonele mai umede, cu izvoare.
Mai mult in joaca, scrutez frunzisul de la poalele fagetului intercalat cu mesteceni, si dau peste un bobocel de hriba anterior descoperit de nesatiosii limacsi balosi.
Ce splendid e acest prim tronson de traseu, ca o sinuoasa alee, de la Partia Doctorilor pana la larga belvedere spre Mogosa, Cariera E.M. Suior si Gutai din Poiana Boului!
Il savuram si de aceasta data incepand cu magic filtratele raze ale soarelui prin padurea tanara. Ciripit de pasari, indepartat hamait de caini de la o stana amplasata in dreapta drumului ce suie dinspre Suior pentru a se uni cu Drumul Mariutii (multisecular), fostul drum al sarii extrase in Maramuresul Istoric, de pe la Costiui si Ocna Sugatag, transportata pe aici inspre Baia Mare si-n continuare spre Imperiul austro-ungar.
In dreapta si in jos vedem cabana lacului Mogosa, la stanga ei culoarul telescaunului si al partiei de schi ce afluiesc spre varful Mogosa, cu relee.
Mult mai aproape amenajarile turistice ale Suiorului, locuri de picnicarit si un mic luciu de apa.
La stanga, pe liziera molidisului, A-ul refugiului Salvamont, pustiu deocamdata.
Poteca pe curba de nivel ne conduce pe la poalele rarilor fagi, lasa un izvor la stanga, traverseaza o inseuare cu parau si sageti si marcaje turistice ilizibile, intalneste marcajul turistic cruce albastra ce coboara in DN 18 pe valea Mariutii, suie apoi usor prin dreapta unui parau, iesind in Poiana Boului (capatul estic).
De aici, daca privim in urma, vedem putin din Baia Sprie si Baia Mare, varful Mogosa, mai spre vest apare varful Ignis, cu relee, la dreapta lui (nord) Poiana Soarelui – Statiunea Turistica Izvoare si pe aceeasi directie dar putin mai departe, varful Plesca, in fine, culoarul hidroenergetic Runcu–Tataru si apoi valea superioara a Marei.
Aproape, in pajiste, revedem bolovanul andezitic inalt de circa 80 cm, lat de vreo 60 cm, inscriptionat in perioada dominatiei austro-ungare, un fel de borna aferenta Drumului Mariutii.
De acum incolo acompaniem spre nord-est drumul si linia electrica de inalta tensiune ce conduce spre Mara, taind aberant aria naturala protejata tinovul Taurile Chendroii, cu o suprafata de 2,45 ha, incluzind doua ochiuri neregulate de apa intunecata, unul cu suprafata de aproximativ 800 mp, celalalt putin peste 500 mp, ambele considerate de moroseni ca fiind ochiuri de mare.
Pana acolo insa lasam spre stanga impresionantul abrupt Sarita lui Pintea, de unde perspectiva spre Valea Alba-treimea superioara (afluent al raului Mara), platoul alpin de la vest de Culmea Pietrei si vatra satului Mara e minunata.
O varietate scunda de cucuta (Cicutta virosa) cu flori mici, ca niste umbrelute alb-roz, sau roz-violacee, acompaniaza liziera dar mai ales cursurile de paraie si izvoarele.
I se alatura delicatele flori de nu ma uita, ranunculaceele galben-portocalii iar in turbarii, alb-scamosatele covoare, alb-discontinue, de bumbacarita (barba mosului).
Stancariile vest-sud-vestice ale Secaturii sunt in umbra pana dupa-amiaza, doar monumentala Laba de Iepure atrage atentia de departe.
In umbra e si Creasta Cocosului, ba norii o fac si morocanoasa.
Depasim captarea Suiorului si ajungem la circulara prima turbarie invadata de barba mosului iar tentatia prelevarii unor cadre foto inedite spre Secatura si Creasta Cocosului survine instantaneu.
Nu peste mult dam de marcajul turistic cruce rosie pe care-l vom acompania spre Taurile Chendroii.
Dintr-o data s-a innorat si s-a facut rece, dezolant.
Ne invioreazai insa primii clopotei si palcurile scunde de paralute, alb-roz, mai apoi Valea Alba cu cu fuiorele confluente intunecatele sau argintii-stralucitoarele care se strecoara prin framantatul relief, in background, impozanta si ostila, Creasta Cocosului.
O ocolim de la sud-vest spre vest si in final spre nord-nord-est-est, apropiindu-ne de palnia afunda in care se oglindesc in nuante bituminos-antracitice Taurile Chendroii.
In baltile caldute si putin afunde misuna mormoloci negri alaturi de preistorici tritoni. Se mai vad oua neeclozate de batracieni, doua exemplare impudice ale speciei neezitand sa se acupleze indisolubil, ziua-n amiaza mare.
O turma de mioare din Mara paste in apropiere iar cei doi ciobanesti carpatini ne ignora total.
Ascuns de molidis si faget, abia remarcam observatorul ornitologic amplasat de ONG Ecologic Baia Mare la poalele vestice ale Crestei Cocosului.
Colegii mei ocoloesc taurile pe deasupra, eu o fac pe dedesubt, ajungand la platforma cu ingenioase si binevenite lamuriri stiintifice privind geologia si importanta biologica a tinovului.
Rachitelele (Vaccinium ococcos) au inflorit de mult insa, pe alocuri, se mai pot vedea micutele lor inflorescente roz-pal.si afinul si-a incheiat inflorirea, se mai vad in schimb alb-minusculele flori de merisor (coacaze rosii dupa moroseni, sau cloacaze).
De departe domina muschiul de turba (Sphagnum) pe care se lafaie micutele carnivore cu frunze semicirculare, intens papilate si rosii-carnale, de roua cerului (Drosera rotundifolia).
De aici, cu crestetul-pinten topit in undele smolii ale celor daua tenebroase tauri, Creasta Cocosului e mai frumoasa precum de niciunde.
Mister si frumusete-i confera si albele smocuri de barba mosului reflectate-n apa. Un inel circular decliv, cu ape susotinde, delimiteaza turbaria inaltata, ca un blid cu fundu-n sus, la circa 4 m deasupra platoului limitrof.
Un parau zglobiu, cu obarsia chiar sub Creasta Cocosului (abruptul nord-vestic), scurs prin accidentata albie din grohote andezitice, pe la poalele fagetului rarit, alimenteaza tinovul apoi excedentul se scurge catre nord, spre Mara.
Ne regrupam intr-o poienita dupa care ne continuam deplasarea pe Creasta Cocosului (poalele nord-nord-estice), serpuind printre ciclopicele grohote andezitice desprinse, cine stie cand, din caldeira vulcanica.
Un haos de roci, stratificate lave sure care, in timp, au suferit alterari exogene, caracterizeaza de-acum incolo multa vreme traseul atipic, de regula strabatut de turma de capre. La peisagistica aparte concura fagii monumentali doborati de vremi si furtuni, acaparati de muschi si licheni, aflati in curs de dezintegranta reintegrare-n primordiala materie.
Creasta Cocosului cu andeziticele coloane ale abruptului nord-estic incep sa se vada prin cateva brese decupate-n coroanele secularei paduri, altele, frante dupa o prelunga rostogolire, zac asezate-n ciudate geometrii ca de ciclopic puzzle, intr-un fel de natural circum valum sau medieval sant de aparare.
In acest haos se contureaza albia sinuoasa accidentata a unui prim torent orientat spre sud-est.
Personal, in urma cu 6-7 ani, iarna, impreuna cu o trupa de amici din care o familie stabilita in Montreal, am parcurs iarna, pe nea de 40+70 cm, acest traseu care presupune treptatul urcus oblic spre Creasta Mica a Cocosului, in drum traversand albiile accidentate a doua culoare de avalansa/torente, admirand impresionantii martori de eroziune cu alura de inexpugnabile citadele in trepte.
Suisul e deosebit de abrupt si solicitant, la un moment dat deschizandu-se perspective restranse spre Gutai (poienile estice), Magura Budestiului, varful Gutai si, departe, spre varful Varatec si Sermetes din Muntii Lapusului.
Daca din Pasul Gutai pana la Taurile Chendroii am avut nevoie de 1 ora si 45 de minute, pana la limba accidentata de grohotis de sub Creasta Mica a Cocosului ne-a trebuit tot atata insa a meritat datorita salbaticiei si grandorii peisajului.
Un brau de molizi dijmuiti de avalanse si furtuni acompaniaza grohotisul din bolovani uriasi printre care, in zona inferioara, s-au aciuat tufele de afin inalt de mai bine de o jumatate de metru, ienuperii taratori, acum infloriti, degajand valuri, valuri de polen galben-verzui la cea mai mica atingere.
Pe un putregaios trunchi de fag dau peste o colonie de Pleurotus sp. alb-sura, inconfundabil parfumata.
Suim pe grohot in sus, din piatra-n piatra, cu Sabia lui Damocles deasupra capului-cerul sur-plumburiu vestind iminenta furtuna.
Motiv pentru care-i dam bice, neratand insa cadrele foto incitante, spre Corha–Gruiul Lupului–Chicera, Budesti, mai aproape spre Breb iar inspre stanga varful Gutai (1443 m).
Au disparut si ultimele albe pete de nea, palnia fostei caldeire e verde intunecata de molidisul si ienuparisul pitic, sau verde-cruda acolo unde inving compact-intinsele tufe de afin si merisor.
Ulii valseaza pe termice, tipand din cand in cand straniu.
Pana ne aflasem in fagetul intercalat cu uriasi paltini, la nord-est de Creasta Cocosului, tipase sinistru, reverberat, nevazuta gaie.
Putin dupa-amiaza ajungem in saua din partea sud-estica a Crestei Mici a Cocosului unde dam de prima ceata de turisti pusi cu sarg pe merindele-mbelsugate.
Rafalele brizei est-nord-estice spulbera treptat norii plumburii lasand loc soarelui fierbinte.
Sosesc doi alpinisti, trei turisti si o turista, altii suie dinspre Masa Domnilor, pe la izvoarele vestice si de trista amintire avalansa ce-a curmat viata a trei nesabuiti turisti in urma cu vreo 3-4 ani.
Ne facem popasul lenevind la soare, incarcandu-ne de perspectivele fantasticei dantelarii andezitice a Crestei Cocosului apoi, imediat dupa ora 13, pornim la vale, urmand marcajul turistic banda rosie si cruce albastra.
Turistii nu contenesc sa suie pe traseul clasic, de cativa ani amenajat cu panouri explicative ingeniooase de catre acelasi ONG Ecologic Baia Mare.
Din nefericire balustrada limitativa e doborata pe alocuri, cateva panouri infoliate sunt smulse din suruburi si asezate pe jos (din fericire nevandalizate), intacte sunt panoul rezervatiei Creasta Cocosului si hatra sageata indicatoare din apropiata poienita.
Coboram spre Masa Domnilor, intalnim alti turisti facand plaja apoi, langa circulara turbarie de la obarsia Vaii Albe, invadata de albele pamatufuri de bumbacarita, dam peste agresivii autoturisti picnicari si fochisti care au parcat aiurea, ostentativ.
Unde-or fi cei de la Garda Nationala de Mediu, falosii jandarmi montani ori inspectorii de mediu, buni de dat aiuristic-baloase interviuri mass media, ca sa-i puna sec si brutal, conform legii, la punct pe bravii mitocani?
Dintr-o data e tot mai cald, taiem cateva fire de paraie, iesim in carosabilul auto-forestier (Drumul Mariutii), imortalizez stancoasele degete impresionante de pe versantul abrupt vestic al Secaturii apoi surprind niste steregoaie abia inflorite.
Intoarcerea spre Poiana Boului – Pasul Gutai e o agreabila plimbare-n maretul parc dumnezeiesc, iar la asta contribuie scundele floricele verzi-galbui de rezeda salbatica ce imprastie dulci-acrisoare parfumuri, ca de lamaita. Fluturi bruni-negriciosi, bezmetic purtati de briza dupa-ameiezei, par beti de-a dreptul. Li se alatura mai rari fluturi albi sau brun-ruginii, pistruiati. Cate o codobatura de munte zburataceste provocatoare la cativa metri doar, pe poteca din fata noastra.
Dupa un lejer si splendid parcurs de aproape 7 ceasuri, ne incheiem circuitul turistic duminical in Pasul Gutai, pornind spre casa.
Simfonia VI-a de Gustav Mahler, difuzata pe Radio Romania Cultural ne va ravasi spiritual si imbata efectiv pana in Baia Mare apoi, dupa binemeritatul dus, facand revista presei, o alta capodopera a muzicii simfonice universale, Requiemul op 45, de Johannes Brahms, in interpretarea Filarmonicii vieneze, cu Elisabeth Scwarzkopf solista si sub bagheta inegalabilului vrajitor Herbert von Karajan, aveau sa-mi redefineasca sensul atat de discutabilei, si absolut relativei, notiuni OM.
Redactarea traseului si corectura o fac s-o fac in ultra zorii primei zile ale noii saptamani, in acordurile melodioase de blues ale lui Erik Clapton de pe albumul Back home.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
