Anul acesta de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, care este al doilea hram al așezământului monahal de la Mănăstirea Rohia, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, va sluji în sobor de preoți și diaconi, va adresa cuvânt de învățătură și va binecuvânta poporul dreptcredincios, anunţă arhim. Macarie Motogna, Starețul mănăstirii “Sfânta Ana” Rohia.
Evenimentele încep joi, 28 aprilie, astfel:
– ora 7,00 se va oficia slujba Utreniei si Sfânta Liturghie.
– la ora 11,00, Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni va fi scoasă din Paraclisul Sfântul Ierarh Nicolae și așezată în pridvorul bisericii mari spre închinare pelerinilor.
– ora 18,00, se va oficia slujba Vecerniei și Acatistul Izvorul Tămăduirii. Cuvântul de învățătură.
– ora 21,30, Privegherea: slujba Utreniei, Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Învierii Domnului și dezlegări pentru cei bolnavi.
Vineri, 29 aprilie
– ora 3,00, prima sfântă Liturghie pentru împărtășirea credincioșilor.
– Ora 6,00, Sfințirea Apei (Aghiasma mică).
– Ora 7,00, Taina Sfântului Maslu de obște.
– Ora 9,15, primirea ierahului, iar la ora 9,30 Sfânta și dumnezeiasca liturghie oficiată de către Preasfințitul Părinte TIMOTEI Sătmăreanul, în sobor de stareți, preoți și diaconi.
Arhim. Macarie Motogna
Starețul mănăstirii “Sfânta Ana” Rohia