Restantele mai mari de o luna la credite au crescut cu aproape 56% in primul trimestru din 2009, pana la 4,47 miliarde lei (1,05 miliarde euro), potrivit statisticilor BNR pe luna martie 2009, in conditiile in care avansul restantelor la imprumuturile in valuta a fost de 93,94% si la cele in lei, de 35,7%. Restantele totalizau la finele lunii decembrie a anului trecut 2,86 miliarde lei. Comparativ cu finele lunii martie 2008, soldul restantelor a crescut de 3,24 ori, de la 1,38 miliarde lei la 4,46 miliarde de lei, potrivit datelor publicate luni de banca centrala. Situatia nationala este valabila si in Maramures, unde creditele au ajuns la sfarsitul lui 2009 la valoarea de 1.32 miliarde de lei, valoarea restantelor fiind de 41,59 milioane de lei, aproape dubla fata de cea din urma cu o jumatate de an.
Cele mai mari restante sunt inregistrate in Bucuresti si judetele Brasov – 176,46 milioane lei (41,67 milioane euro) si Timis – 174,26 milioane lei (41,15 milioane euro). Potrivit datelor BNR, fata de acum un an, restantele mai mari de 30 de zile catre banci au crescut cu 224%, de la nivelul de 1,378 miliarde lei. Ar fi de precizat ca la finalul anului trecut, populatia si firmele din Romania aveau restante la imprumurile luate la banci de 2,865 miliarde lei (719 milioane euro).
Restantele la creditele in lei au crescut intr-un ritm mai ponderat in primele trei luni, de 35,7%, de la 1,87 miliarde lei (469 milioane euro) pana la 2,54 miliarde lei (599,93 milioane euro). In ceea ce priveste creditele in valuta, soldul restantelor a avansat in primele trei luni cu 93,94%, la 1,92 miliarde de lei, fiind de aproape cinci ori mai mare decat suma de la finele lunii martie 2008, de 388,453 milioane lei.
Situatia din Maramures s-a deteriorat in mod constant, iar situatia tinde sa se pastreze, dupa cum rezulta din informatiile comunicate de BNR. O inrautatire a situatiei se vede la compararea restantelor la credite. Astfel, datoriile in lei ale maramuresenilor au ajuns la 41,59 milioane de lei, in crestere cu aproape 2 milioane de lei fata de luna precedenta si aproape dubla fata de acum o jumatate de an. Grosul provinde din creditele de consum, adica din autoturismele, apartura electrocasnica si celelalte bunuri cumparate fara acoperire.
La creditele in valuta ale maramuresenilor, cifrele sunt si mai ingrijoratoare, mai ales pentru trendul accelerat cu care se acumuleaza restantele. BNR a aratat ca datoriile in valuta ale maramuresenilor au ajuns la 22,27 milioane de lei, in crestere cu circa 5 milioane de lei fata luna precedenta, adica februarie 2009. Ar fi de precizat ca in urma cu sase luni, totalul creditelor restante in valuta ale maramuresenilor au fost de numai 7,59 milioane de lei. Si in acest caz, creditele au acoperit nevoi de consum, mai putin pentru achizitia de locuinte.
Situatia creditelor si depozitelor populatiei si agentilor economici din Maramures in martie 2009 (cifrele sunt prezentate in lei noi)
Credite in lei – 1.322.496.065,52
– curente – 1.280.903.188,48 (1.301.336.826,90 lei – februarie 2009; 1.308.124.060,81 – august 2008)
– restante – 41.592.977,04 (39.174.876,47 lei – februarie 2009; 23.196.376,81 – august 2008)
– rezidenti – 1.320.882.164,26
– nerezidenti – 1.613.901,26
– agenti economici – 735.388.846,52
– populatie, din care – 538.066.215,27
a.consum – 545.814.531,39
b.locuinte – 13.548.051,36
c.alte scopuri – 9.921.459,24
– altii – 4.041.003,73
Credite in valuta – 1.840.409.925,06
– curente – 1.818.134.443,36 (1.861.486.683,06 – februarie 2009; 1.541.513.701,08 – august 2008)
– restante – 22.275.481,70 (16.361.881,81 – februarie 2009; 7.591.567,87 – august 2008)
– rezidenti – 1.837.793.795,76
– nerezidenti – 2.616.129,28
– agenti economici – 883.368.578,07
– populatie, din care – 927.048.874,25
a.consum – 637.220.682,04
b.locuinte – 247.404.833,71
c.alte scopuri – 36.279.415,02
– altii – 29.992.472,73
Disponibilitati la vedere, in lei – 422.724.816,35
– agenti economici – 125.408.298,26 (137.687.692,79 – februarie 2009; 168.109.259,80 – august 2008)
– populatie – 286.456.564, 00 (299.944.134,08 – februarie 2009; 308.514.885,43 – august 2008)
– altii – 10.859.954,09
1. Creditele pentru consum includ creditele pentru automobile, mobila, aparatura electrocasnica, electronica etc., precum si cele pentru servicii de sanatate, educatie, vacante etc.
2. Creditele pentru locuinte include creditele pentru achizitia sau construirea unei case de locuita sau vacanta, al cumpararii unui teren sau in scopul renovarii, consolidarii, imbunatatirii unei locuinte.
3. Creditele pentru alte scopuri include creditele pentru refinantarea altor credite, pentru achizitionarea de terenuri in alte scopuri decat cele pentru construirea de locuinte, pentru achizitionarea de valori mobiliare si alte asemenea.
Ca o completare ar mai fi de mentionat ca depozitele in lei ale gospodariilor populatiei au crescut cu 2,3%, pana la 57 269,2 milioane lei. La 31 martie 2009, depozitele in lei ale gospodariilor populatiei au inregistrat o crestere de 24,9% (17,1% in termeni reali) fata de 31 martie 2008.
Depozitele in lei ale persoanelor juridice (societati nefinanciare si institutii financiare nemonetare) s-au diminuat cu 1,5%, pana la 39 618,5 milioane lei. La 31 martie 2009, depozitele in lei ale persoanelor juridice au scazut cu 8,4% (-14,2% in termeni reali) fata de 31 martie 2008.
Sursa: Meda Muntean