Șoferii din România primesc vești proaste chiar înainte de Crăciun. Se pare că începând cu anul viitor aceștia vor trebui să bage mai adânc mâna în buzunar. Prețurile pentru asigurările RCA cresc. Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat noile tarife de referință pentru anul viitor.
În ultimii ani, prețurile asigurărilor RCA au crescut constant, ca urmare a ieșirii de pe piață a doi asiguratori importanți: City Insurance în 2021 și Euroins la începutul acestui an. După falimentul Euroins, tarifele RCA au fost plafonate până la finalul anului, la valoarea celor stabilite de asigurator. Însă, această plafonare va expira și ea, fapt ce va determina implicit și creșterea prețurilor.
În prezent, cel mai mic tarif de referință RCA este de 1.055 lei, care se regăsește la categoria de vârstă 51-60 de ani, pentru autoturismele cu o capacitate cilindrică de sub 1.200 cmc. În timp ce tariful cel mai mare se regăsește la categoria de sub 30 de ani, pentru autoturisme cu o capacitate cilindrică de peste 2.500 cmc.
Însă, așa cum spuneam, prețurile ar urma să crească, mai ales având în vedere că urmează să expire și forma de plafonare instituită în luna aprilie. Astfel, noile tarife de referință la polițele RCA, calculate de KPMG și publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), vin cu noi creșteri pe majoritatea categoriilor, de la 0,4% și până la peste 6%, față de tarifele publicate în februarie 2023. Este de menționat și faptul că pe unele segmente se regăsesc chiar și mici scăderi între 0,6% și 3,3%.
Tarifele de referință RCA publicate de ASF oferă de obicei o estimare privind nivelul mediu al prețului polițelor RCA pe diferite categorii, ținând cont de vârsta şoferului și motorizarea autoturismului, acestea fiind doar două dintre criteriile pe baza cărora se stabilește prețul efectiv al unei polițe RCA.
Recent, Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat pe site-ul oficial noile tarife de referință pentru asigurări, pentru următoarele șase luni. Prețul acestora a înregistrat o ușoară creștere pentru anul 2024.
Mai exact, pentru șoferii cu vârste de 30 de ani sau mai puțin, autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a prognozat un tarif de referință RCA de 4.747 de lei, de la 4.709 lei în luna februarie a acestui an. Aceste prețuri se aplic pentru șoferii care conduc vehicule cu o capacitate cilindrică de peste 2.500 cmc.
De asemenea, pentru mașinile cu o capacitate cilindrică mai mică sau egală cu 1200 cmc, se înregistrează cea mai semnificativă creștere. Această categorie are un tarif de referință de 1.939 de lei, față de 1.822 de lei.