Profitul Facebook, cea mai mare retea de socializare din lume, a crescut cu 138%, in trimestrul doi din 2014, la 791 milioane de dolari, de la 333 milioane de dolari in perioada similara din 2013, depasind estimarile analistilor, transmite BBC.
Veniturile totale ale Facebook au urcat la 2,91 miliarde de dolari, peste estimarile analistilor de 2,81 miliarde de dolari, pe fondul majorarii semnificative a publicitatii pe platformele mobile.
De asemenea, veniturile din publicitate, care reprezinta cea mai mare parte a castigurilor companiei americane, au urcat, in perioada aprilie-iunie 2014, cu 67%, la 2,68 miliarde de dolari, comparativ cu trimestrul doi din 2013. Pe de alta parte, cheltuielile au crescut cu 22%, la 1,52 miliarde de dolari.
‘Am inregistrat rezultate bune in trimestrul doi. Comunitatea noastra a continuat sa creasca si vedem in continuare foarte multe oportunitati, deoarece noi conectam lumea’, a afirmat fondatorul si directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg.
Compania are, in prezent, 1,32 miliarde de utilizatori activi in fiecare luna, in crestere cu 14% fata de anul trecut. Dintre acestia, peste un miliard folosesc dispozitive mobile, cum ar fi smartphone-urile si tabletele.
Dupa anuntarea rezultatelor financiare, actiunile Facebook au urcat la bursa de la New York cu aproximativ 5%, la 75,13 dolari, evaluand compania la 190 miliarde de dolari.
Numarul conturilor atribuite utilizatorilor romani de Facebook a ajuns, la jumatatea acestui an, la 7,2 milioane, in timp ce numarul paginilor romanesti cuantificate pe pagina de socializare a depasit 25.000, in crestere cu 5% fata de inceputul anului, arata datele Facebrands.ro, serviciul de monitorizare a paginilor romanesti create pe reteaua sociala Facebook.
Sursa: Agerpres