In data de 20 august 2014 au fost declansate in mod simultan 22 de perchezitii in judetul Satu Mare, judetul Salaj si in municipiul Bucuresti, la domiciliile unor persoane suspectate atat de trafic international de droguri de risc, cat si de comercializarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decat cele prevazute de actele normative in vigoare.
Actiunea a fost organizata de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata şi Terorism (D.I.I.C.O.T.) – Biroul Teritorial Satu Mare impreuna cu politisti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Satu Mare, avand suportul de specialitate al SRI – Directia Judeteana de Informatii Satu Mare.
La operatiune au participat si politisti specializati in lupta antidrog din cadrul Brigazilor de Combatere a Criminalitatii Organizate Oradea si Bucuresti, SCCO Salaj, politisti din cadrul IPJ Satu Mare si IPJ Bihor – Serviciul de Actiuni Speciale si ofiteri criminalisti, precum si agenti si ofiteri din cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi Satu Mare Detasamentul 1 Mobil.
In urma perchezitiilor au fost ridicate 10 grame cannabis, 15 grame hasis, 159 de plicuri cu pulbere alba, 1010 grame pulbere alba, o rasnita, doua pipe, doua cantare, un pistol, un laptop, 2 HDD, 18 telefoane mobile, 20 cartele telefonice, diferite sume de bani. Totodata au fost identificate si doua culturi de cannabis (una indoor si una outdoor – continand noua plante de cannabis).
Din probele administrate in cauza, rezulta suspiciunea rezonabila ca gruparea e formata din 17 membri, intre care se afla si un barbat cu dubla cetatenie – germana si italiana, suspectat de aducerea drogurilor din Italia in Romania.
Procurorii DIICOT – BT Satu Mare au emis 22 de mandate de aducere care au fost puse in executare de fortele politienesti implicate, in prezent membrii gruparii fiind audiati de catre procurori.
Pe intreg parcursul procesului penal, suspectii si inculpatii beneficiaza de drepturile si garantiile procesuale prevazute de Codul de procedura penala, precum si de prezumtia de nevinovatie.
Sursa: Emm