La data de 12.03.2020, Tribunalul Maramureş a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu 12 martie 2020, până la 10 aprilie 2020 inclusiv, a inculpatului X, în vârstă de 21 de ani, fără antecedente penale, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi omor calificat.
Pentru a dispune măsura arestării preventive a inculpatului, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că acesta, în data de 5 martie 2020, a lipsit victima de libertate şi i-a suprimat viaţa prin exercitarea de acte de violenţă. Inculpatul i-a aplicat victimei, cu intensitate, numeroase lovituri, după care a trântit-o la pământ. De asemenea, i-a aplicat victimei o lovitură în partea stângă a capului cu un box metalic, iar în momentul în care aceasta a încercat să fugă a ţinut-o cu faţa în apa mâloasă a șanțului timp de mai multe minute până când nu a mai reacționat, după care a acoperit-o cu pământ. Moartea victimei a fost violentă, datorându-se asfixiei mecanice prin înec în şanţ cu apă mâloasă.
Hotărârea Tribunalului Maramureş poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.