După ce a anunțat oficial despărțirea de antrenorul Adrian Mutu, CFR Cluj mai pierde un om important, ca urmare a eliminării din „sferturile” Cupei României, 0-4 contra Corvinului.
„Eliminarea din Cupa României a fost o dezamăgire care mi-a lăsat urme. Încă de aseară am anunțat că m-am simțit rău fizic și m-am confruntat cu o stare greu de gestionat. A fost un sentiment cu care nu m-am întâlnit foarte des.
Simt nevoia de o pauză. De timp alături de familie. Fetele mele au nevoie de un tată sănătos. În consecință, am decis să îmi înaintez demisia. Sper ca domnul Varga să mă înțeleagă și să accepte această decizie.
În altă ordine de idei, nu este normal ca doar antrenorul să fie vinovat, este o chestiune de onoare. Sper, de asemenea, ca echipa să depășească această perioadă dificilă și să revină mai puternică.
Fotbalul românesc are nevoie de cluburi care obțin puncte în cupele europene, așa cum a făcut-o CFR Cluj în ultimii ani”, este postarea lui Cristi Balaj pe pagina sa de socializare, deși în urmă cu câteva săptămâni părea decis să continue colaborarea cu CFR Cluj.
Miercuri, 3 aprilie, CFR Cluj a anunțat plecarea lui Adrian Mutu. Antrenorul a rezistat pe banca echipei din Gruia puțin peste două luni.