Totul a pornit de la un articol din ZF din 11 decembrie: Încă o lună în care România a pierdut 3.000 de oameni (în octombrie 2019 numărul de noi născuţi a fost de 18.230, dar numărul celor care au murit a fost de 21.010). Ce politici trebuie să adopte România pentru a stopa declinul demografic? Sociologii: Avem nevoie de studii, să ştim de ce tinerii iau decizia de a nu face copii, sau de ce nu pleacă în străinătate. Profesorul de sociologie Vasile Gheţău: Doar dacă mărim alocaţiile, nu se vor întâmpla lucruri importante în demografia românească.
Pornind de la acest articol, o cititoare ZF a comentat pe Facebook:
“Puteţi să faceţi alocaţiile de 1.000 de lei de copil, dar tot se va pleca din ţară. Am un copil de 15 ani, clasa a 9-a, şi care mi-a declarat că abia aşteaptă să plece din ţară. Eu ce pot să-i ofer ca şi contra-argument? Programul meu de lucru – lucrez în sectorul privat de 15 de ani? Traficul în care îmi pierd 25% din timp? Sistemul nostru sanitar în care ne rugăm la Dumnezeu să nu avem nevoie să intrăm? Sau sistemul de învăţământ în care directorii de licee şi rectorii au atitudinea de dictator pe viaţă, cu o replică preferată – Dacă nu vă convine, duceţi-vă în altă parte?!
Dacă vrem să ne rămână copiii în ţară, trebuie să începem cu sistemul de învăţământ. Dacă nu se va schimba ceva în programa şcolară şi dacă nu se aduc profesori tineri, capabili să furnizeze informaţii într-un mod adaptat acestui secol, profesori capabili să asculte nişte adolescenţi încrâncenaţi şi uneori debusolaţi, atunci să ne aşteptăm ca în următorii ani situaţia să fie şi mai gravă (să plece copiii/tinerii din ţară – n. r.).”
Pe măsură ce economia a crescut (PIB-ul s-a dublat în ultimii 10 ani, salariul minim s-a triplat, iar salariul mediu s-a dublat, pe fondul unei inflaţii în scădere şi a unui curs valutar leu/euro destul de stabil, ceea ce în final a mărit puterea de cumpărare în termeni reali), banii încep să nu mai rezolve toate lucrurile: problema este că pe măsură ce sunt mai mulţi bani la buget – şi sunt în valoare nominală, infrastructura de educaţie, de sănătate, de transport, infrastructura administrativă şi politică este tot mai proastă, iar oamenii devin tot mai furioşi. Acest lucru s-a văzut şi la votul de la europarlamentare, şi la alegerile prezidenţiale.
Pe vremea PSD-ului, economia, businessul şi salariile au crescut, dar acest lucru nu a putut “să cumpere” voturile pentru celelalte nerealizări şi mai ales pentru atitudinea de vătafi, moşieri, fanarioţi, a politicienilor şi camarilelor lor de la PSD şi aliaţii lor. PNL şi USR sunt încă la început.
Salariile din sănătate s-au dublat şi nu cred că se poate plânge cineva că sunt mici, dar percepţia generală a tuturor este că tot trebuie să dai şpagă ca să te bage cineva în seamă când păşeşti într-un spital de stat. Asta ca să nu mai vorbim de mizeria în care trăiesc spitalele din provincie, deşi se bagă an de an bani în ele.
Iar această furie a oamenilor, cărora li se ia din salarii pentru sănătate dar după aceea mai trebuie să scoată bani din buzunar ca să nu aibă de-a face cu spitalele de stat ci să meargă la cele private, creşte pe zi ce trece.
În educaţie poate nu se alocă chiar 6% din PIB, dar nici zero, ci 3% din PIB, iar rezultatele sunt din ce în ce mai proaste: noile teste PISA pentru România arată că 44% din elevi sunt analfabeţi funcţionali, adică pot să citească un text, dar nu pot să-l interpreteze. Aici trebuie să facem o distincţie: în oraşele mari rezultatele testelor PISA sunt la nivelul marilor capitale europene, dar problema este că la nivel rural rezultatele sunt la nivelul ţărilor subdezvoltate din lume, de aceea media este proastă pentru România.
Testele PISA au fost introduse la începutul anilor 2000 pentru a evalua o ţară din punct de vedere al calităţii forţei de muncă care urmează să vină, respectiv pentru a da un indiciu investitorilor unde să vină cu investiţiile şi de unde să plece, sau să nu vină. Deci aceste teste sunt un indicator pentru viitoarea piaţă a forţei de muncă.
Continuare AICI
– Servicii de creare site web
