O minoră în vârstă de 15 ani, din comuna Recea-Cristur, a plecat de la domiciliu ieri, 8 decembrie, însă nu s-a mai întors. Dacă o vedeţi, nu ezitaţi să apelaţi gratuit 112, pentru a anunţa imediat Poliţia!
Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că, la data de 8 decembrie, în jurul orei 19.30, LĂCĂTUȘ CRISTINA, de 15 de ani, din comuna Recea Cristur, sat Căprioara, a plecat de la domiciliu fără a mai reveni până în prezent.
SEMNALMENTE – înălțime aproximativ 1.60 m,greutate aproximativ 40 kg, constituție fizică atletică, fața ovală, ochii căprui, nasul drept, buzele subțiri, bărbia rotundă, tenul măsliniu, părul brunet, creț, până la nivelul umerilor.
La momentul plecării sale, aceasta purta fustă până la nivelul genunchilor, de culoare gri, colanți de culoare închisă, bluză albă și pantofi tip sport de culoare albă. De asemenea, aceasta purta cercei sub formă de spirală.
Persoanele care pot furniza orice informaţii despre minoră, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112!