Cristina Neagu împreună cu alte 13 personalități au primit titulatura de „cetățean de onoare al Municipiului București”. Handbalista a ratat șansa de a cuceri vreo medalie la recent încheiatul Campionat European.
Mai mult, Neagu s-a accidentat grav în ultimul meci din faza grupelor principale și are nevoie de minimum șase luni de pauză, ceea ce înseamnă că va reveni pe teren abia în următorul sezon. Estea cea de-a treia accidentare gravă pe care Cristina o suferă în cariera sa.
Cristina Neagu a devenit cetățean de onoare al Municipiului București
„Îmi pare rău că ne întâlnim în asemenea condiţii. Vreau în primul rând să vă mulţumesc pentru distincţie. Sunt onorată să primesc premiul în oraşul în care m-am născut, am crescut şi în care m-am întors să joc la cel mai înalt nivel. Încerc să fac cinste sportului pe care îl practic şi să duc, pe cât posibil, numele României cât mai sus în lume” – a spus Cristina Neagu.
Cristina Neagu (30 ani) are în palmares o Ligă a Campionilor cucerită cu Buducnost, dar și medalii de bronz luate atât la Campionatul Mondial și Campionatul Europea de seniori, cât și la Campionatul Mondial și Campionatul European de tineret.
De trei ori cea mai bună handbalistă a lumii
De trei ori a fost desemnată cea mai bună jucătoare a lumii, în 2010, 2015 și 2016. A revenit în România în 2017, la CSM București, acolo unde are un salariu lunar de 22 de mii de euro.
La aces turneu final disputat în Franța a devenit golgheterul all-time al Campionatului European de handbal feminin.
Dintre oamenii de sport, au mai primit acest titlu de „cetățean de onoare” Mircea Lucescu, Helmuth Duckadam și Ivan Patzaichin. Titulatura are doar o recunoștință simbolică, astfel că niciunul dintre premianți nu va încasa bani.