Criticul şi istoricul de film Tudor Caranfil a murit sâmbătă dimineaţă, în casa lui din Bucureşti, a confirmat Irina-Margareta Nistor pentru News.ro.
„Am călătorit mult împreună şi am văzut multe filme. M-a format”, a spus Nistor. Născut în 1931, la Galaţi, absolvent al Facultăţii de Filosofie la Universitatea din Bucureşti, Caranfil s-a specializat, ulterior, în filmologie. Din 1959 a fost criticul cinematografic al cotidianului Informaţia Bucureştiului unde, între 1960 şi 1970, a redactat săptămânal pagina de cinema „Carnet de cinefil”, potrivit cartepedia.ro.
În 1962, a fondat primul cinematograf de arhivă din Bucureşti („Prietenii filmului”) pe baza căruia va fi creată, doi ani mai tîrziu, Cinemateca Română. Din 1970 a activat, cu precădere, în televiziune, unde a realizat, între 1972 şi 1977, un popular magazin săptămânal de cultură cinematografică intitulat „Vârstele peliculei”, emisiune continuată din 1990 până în 1997. Alte cicluri de emisiuni TV iniţiate: „Istoria unei capodopere”, „Povestea unui gag”, „Dicţionar cinematografic”, „Amfiteatrul artelor”, „Traveling peste timp” şi „Telefilmotecă de Aur”.
Din 1966, a demarat seria de volume dedicate istoriei cinematografiei printre care se numără „F.W. Murnau” (1968), „Vârstele peliculei”, o istorie filmului în capodopere (vol. I IV, 1982 1998), „Cetăţeanul Kane”, „În căutarea filmului pierdut” (1988, volum distins cu Premiul ACIN), „Dicţionar de filme româneşti” (2002; ediţia a II a, 2004), „Dicţionar universal de filme” (2002; ediţia a II a, 2003; ediţia a III a, 2008), „Pe aripile vântului” (2003). Din 1970, Tudor Caranfil a fost solicitat anual la Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary, din 1980 a fost invitat permanent al Festivalului de la Berlin, unde a fost inclus frecvent în juriul FIPRESCI, iar din 1993 a fost corespondent la Festivalul de la Cannes.
A participat la numeroase festivaluri, între care Los Angeles, Locarno, Oberhausen, Cottbus, Lübeck, Namur, Rotterdam, Odesa şi Kiev, precum şi la principalele festivaluri de film din România. În 2011 a primit Premiul „D.I. Suchianu” pentru întreagă carieră de critic şi istoric de cinema. Tudor Caranfil este tatăl regizorului şi scenaristului Nae Caranfil.