Canadienii, fericiți de legalizarea marijuanei, aproape că au epuizat stocurile de droguri. În unele magazine, angajații au solicitat ajutorul poliției pentru a împrăştia cumpărătorii.
După ce sute de canadieni au ieșit pe străzi de fericire pentru a sărbători legalizarea canabisului și au stat la cozi interminabile la magazine, în unele zone stocurile de marijuana au fost epuizate, scrie Metro.
De exemplu, la Montreal, Alexandre (30 de ani) a stat, miercuri, 7 ore la coadă pentru a cumpăra drogul devenit legal. La final, el a aflat că magazinul nu mai are ‘iarbă’, și a fost trimis acasă cu forța de poliția sosită la fața locului pentru a dispersa mulțimea.
Și prețurile ridicate i-au supărat pe tineri. La Qubec, un gram de marijuana costă 5 dolari canadieni (16 lei), iar la Saskatchewan, în centrul țării, costă 18 dolari canadieni (56 de lei).
Înainte de legalizare, un gram era vândut cu aproximativ 7 dolari canadieni (20 de lei).
Totodată, 38.000 de comenzi au fost plasate în primele ore de la legalizarea drogului. Acestea au avut o valoare de 750.000 de dolari.