Grecia si creditorii sai, care negociaza al treilea plan de salvare, in valoare de cateva zeci de miliarde de euro, au convenit luni ca reforma pensiilor sa vizeze doar persoanele care au iesit la pensie incepand de la sfarsitul lunii iunie, potrivit unor oficiali eleni.
Atunci cand creditorii au acceptat, in iulie, sa negocieze un acord de asistenta financiara in valoare de 86 de miliarde de euro care sa permita Greciei sa revina pe linia de plutire si sa ramana in zona euro, Guvernul grec s-a angajat sa puna in aplicare reforme de amploare pana la sfarsitul lui octombrie.
Creditorii – FMI, BCE, UE si Mecanismul European de Stabilitate (MES) – reclama, de exemplu, abandonarea regimului de prepensionare si cresterea varstei de pensionare la 67 de ani.
Cele doua parti urmeaza sa se puna de acord asupra unui plan de ajutorare pana la 20 august, daca Grecia vrea sa fie in masura sa ramburseze 35 miliarde de euro BCE, scadente la aceasta data.
„S-a convenit, iar acest lucru nu este contestat, ca toate drepturile la pensionare stabilite inainte de 30 iunie sa nu fie afectate”, a declarat un functionar de rang inalt de la Ministerul grec al Muncii.
El a adaugat ca Atena va elabora in detaliu reforma pensiilor pana in octombrie si va prezenta propuneri cu privire la probleme in domeniul muncii pana la sfarsitul anului.
Moscovici se declara incurajat
„In ceea ce ce priveste problemele legate de munca, Grecia vrea sa defineasca si sa adopte practici mai bune, pe baza modelului social european, si sa revina asupra dereglementarii practicate in cei cinci de asistenta”, a declarat la randul sau ministrul Muncii George Katrougalos pentru agentia Ana.
In contextul in care vizitele din trecut ale fostelor misiuni ale Troicai (FMI, UE, BCE) la ministere au fost denuntate drept o incalcare a suveranitatii nationale, George Katrougalos i-a invitat pe negociatori sa discute la minister, ca o dovada de bunavointa.
Guvernul continua cea mai mare parte a negocierilor la nivel inalt cu creditorii intr-un hotel din centrul Atenei.
Echipe tehnice s-au intalnit, de asemenea, pentru a evoca probleme legate de fiscalitate, justitie si coruptie. Ele urmeaza sa discute despre crearea unui fond de privatizare si pentru credite neperformante, potrivit unui reprezentant guvernamental.
Intr-un interviu pentru ziarul Ethnos, comisarul european insarcinat cu Afaceri Economice Pierre Moscovici se declara incurajat de progresele de pana acum.
„Contez pe partenerii nostri greci sa adopte o ordine de zi ambitioasa pentru ca sa putem sa respectam un calendar ambitios”, spune el. „Daca toate partile isi respecta angajamentele de la 12 iulie, atunci se poate ajunge la un acord”, adauga comisarul.
Pentru a putea deschide negocieri in vederea unui nou plan de ajutorare, Guvernul de extrema stanga al premierului Alexis Tsipras, aflat la putere din ianuarie, a fost nevoit sa accepte la jumatatea lui iulie conditiile stabilite de catre creditori si sa legifereze atat cu privire la impozite, cat si cu privire la modalitatile de sustinere a bancilor si la sistemul judiciar.
Sursa: Mediafax