Penurie locuri de munca vacante pentru maramureseni. Indiferent ca este vorba de oferta de pe piata din judet sau de joburile din strainatate, posturile disponibile sunt tot mai putine. In Maramures, cei aflati in cautarea unui loc de munca au la dispozitie in jur de 130 de joburi, in timp ce prin reteaua EURES sunt oferite doar 80 de posturi, in tari precum Germania, Austria, Slovenia, Danemarca si Norvegia.
La nivelul judetului Maramures, sunt disponibile, in prezent, 134 de locuri de munca. Cele mai multe oferte sunt, si de aceasta data, in confectii, insa a crescut si numarul posturilor de bucatari, ospatari si vanzatori. De asemenea, se cauta zidari, dulgheri, fierari betonisti, manipulanti marfuri, muncitori in agricultura, soferi si femei de serviciu. In aceasta saptamana, la nivelul judetului exista o singura oferta pentru persoanele cu studii superioare, respectiv un post de director.
Vestile nu sunt imbucuratoare nici pentru maramuresenii care isi cauta de lucru in strainatate. Conform reprezentantilor Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Maramures (AJOFM), la ora actuala, prin reteaua EURES sunt puse la dispozitia maramuresenilor 80 de joburi. Cele mai multe posturi vacante sunt in Danemarca, unde se cauta 30 de lucratori la ferme pentru cresterea animalelor, dar si in Austria, unde sunt vacante 20 de pozitii pentru drujbisti.
Si personalul din sistemul sanitar are sanse de angajare in strainatate. Astfel, in Germania se cauta asistenti medicali generalisti, in Slovenia, dentisti, iar in Danemarca, medici specialisti psihiatri. Cei care au studii in IT pot sa-si gaseasca de lucru in Germania.
Sursa: Camelia Tocaci