Scade numarul firmelor active la nivelul judetului Maramures. Criza economica a dus la reducerea numarului de firme in exercitiu inregistrate la Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Maramures. La finalul lunii noiembrie 2009, la ITM se inregistrau cu mai putin de 337 de firme fata de finalul anului trecut.
Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Teritorial de Munca Maramures, Mircea Onea, a declarat ca la finalul lunii noiembrie se inregistrau cu 337 de firme mai putine in comparatie cu finalul anului 2008. Reprezentantul ITM pune scaderea numarului firmelor active pe seama crizei economice, dar si pe seama impozitului forfetar.
“La nivelul Inspectoratului Teritorial de Munca Maramures se constata o scadere a numarului de firme active, a celor care au salariati. Daca la 31 decembrie 2008, la ITM erau inregistrate 9.808 firme, la 30 noiembrie 2009, in evidentele institutiei erau inregistrate 9.471 de firme, cu 337 mai putine. Acest lucru se datoreaza crizei economice, dar si impozitului forfetar care a fost introdus de guvernanti”, a afirmat in direct la radio eMaramures, Mircea Onea.
Sursa: Camelia Tocaci