Obligativitatea intrarii in concediu fara plata a bugetarilor afecteaza si activitatea Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Maramures. Conducerea institutiei spune ca este greu in aceste conditii sa fie rezolvate reclamatiile primite de la cetateni si sa se deruleze actiunile de control tematice. Din lipsa de personal, comisarii de la Protectia Consumatorilor sunt obligati sa intre chiar si in rolul de soferi atunci cand sunt nevoiti sa se deplaseze in judet la actiunile de control.
Seful Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Maramures, Olivia Ardelean, recunoaste ca activitatea institutiei este greu de pastrat in parametri normali. Pe langa lipsa de personal, acum a aparut si obligativitatea intrarii in concediu fara plata.
Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Maramures are doar zece comisari. Dintre acestia, patru sunt obligati sa intre in concediu fara plata, conform legii referitoare la reducerea cheltuielilor de personal. Astfel, patru dintre comisari si-au luat in aceasta saptamana patru zile libere fara plata, iar alti patru comisari sunt obligati sa intre in concediu fortat saptamana viitoare.
La fel se va proceda si luna viitoare, in ciuda faptului ca cei de la Protectia Consumatorilor vor avea mai mult de lucru in decembrie, avand in vedere ca e vorba despre luna cadourilor, iar controalele in magazine vor trebui intetite.
“Avem zece comisari. Nu avem jurist, secretar, nu avem conducatori auto. Comisarii sunt nevoiti sa faca si pe soferii, la inceput n-au dorit, dar pana la urma s-au supus actualei situatii. Am trimis doua adrese catre autoritatile maramuresene prin care am cerut soferi pentru cele doua masini ale institutiei, dar n-am primit nici un raspuns. In plus, trebuie sa acordam si cate patru zile libere fara plata luna aceasta, iar luna viitoare alte patru zile de concediu fara plata”, a precizat Olivia Ardelean.
Sursa: Camelia Tocaci