In magazinele second-hand din Baia Mare, altadata pline de clienti in cautare de chilipiruri vestimentare, bate vantul. Nu din cauza preturilor, ci pentru ca achizitia hainelor a devenit, pentru foarte multa lume, un moft.
Vanzatorii de chilipiruri vestimentare nu mai au profitul de altadata. Oamenii, de regula pensionari, intra in magazinele second-hand, se uita, apoi pleaca. “Sunt destul de multe lucruri placute, frumoase si sunt mai ieftine. Sunt lucruri cu gust si aici la second-hand si ne multumeste pe noi pensionarii”, a motivat pensionara Maria Buciu.
“Am luat camasi la un leu, pantaloni la un leu, din cauza asta vizitez magazinele de astea mai des. E mai rentabil, pentru ca primesti marfa pe loc si iesi mai ieftin”, a explicat un alt client al magazinelor de acest tip, baimareanul Zoltan Kosvath.
In pofida opozitiei autoritatilor, in Baia Mare inca isi desfasoara activitatile comerciale si vanzatorii ambulanti de produse second-hand. Dar nici acestea nu prea au mare cautare. Comerciantii se plang nu doar de faptul ca “nu fac niciun leu pe zi”, dar si ca au ajuns bataia de joc a trecatorilor.
“Un leu n-am facut ieri, nu mint, ca-s batrana si ma vede Dumnezeu! N-am facut nici macar de o paine”, a spus una dintre “ambulante”. Fiica acesteia confirma ca nici macar nu sunt luati in serios. “Sunt unii tineri care rad si striga: Rondiuri, rondiuri”, a relatat aceasta.
Spre deosebire de second-hand-uri, unde se vand haine si obiecte de incaltaminte, comerciantii ambulanti vand ce apuca: fete de masa, carti de joc sau chiar confectioneaza “costume pentru Barbie”. Dar trecere nu mai are nici marfa. “E saraca lumea”, dupa cum concluzioneaza un alt vanzator ambulant.
Sursa: Catalin Tineghe