Industria turismului local a fost puternic afectată pe parcursul ultimilor două luni, în urma măsurilor impuse de Guvern pe fondul pandemiei de coronavirus, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Gabriel Zetea. Acesta a avut o întâlnire cu principalii reprezentanţi din turismul local, eveniment organizat cu sprijinul Camerei de Comerţ şi Industrie Maramureş.
„Tot aud că, dacă nu ne omoară coronavirusul, o va face criza economică, aşa că ar trebui să înţelegem că asta nu este deloc o glumă şi situaţia este critică (…) Vom transmite scrisori Parlamentului şi Guvernului, în care vom prezenta propunerile şi măsurile pe care domeniul HoReCa le consideră necesare. Ne vom implica în prezentarea situaţiei din Maramureş cu privire la gestionarea pandemiei şi vom explica că ne-am pregătit cu măsuri pentru continuarea activităţii economice, una dintre acestea fiind promovarea turismului”, a afirmat Gabriel Zetea,
În context, directorul agenţiei Sfara Tours, Diana Iluţ, a susţinut că situaţia înregistrată de aceşti operatori în ultimele săptămâni este unică în istorie.
„Agenţiile de turism aparţin singurului domeniu care a încheiat, pentru prima dată în istorie, luna aprilie cu o cifră de afaceri negativă. Personal, am peste 18 ani de activitate şi este prima dată când am încheiat luna cu vânzări negative, ceea ce înseamnă că am dat înapoi banii câştigaţi în alte luni. Nu că n-am avut activitate, nu că ne-am oprit, ci că am dat înapoi bani câştigaţi din alţi ani. Acest context este total atipic şi fără precedent. Cerem ca această situaţie total neplăcută să fie susţinută de o legislaţie care să aibă în vedere acest aspect.” – a declarat, Diana Iluţ
Mai mult, dacă statul român e partener cu noi în pandemie, ar trebui ca acest sector să fie ajutat. Cei din domeniul HoReCa se conformează şi respectă regulile impuse de pandemia de Covid-19, dar statul ar trebui să implementeze şi măsuri ajutătoare. Să ofere, spre exemplu, o reducere de 25% la impozitele pe clădiri pentru agenţii economici din domeniul hotelier. Însă, dacă statul nu poate să dea, atunci ar trebui să găsească variantele să nici nu ia de la agenţii economici”, a mai declarat Dănuţ Iurca, managerul Tourism Alpina Casa Iurca de Călineşti.
În judeţul Maramureş activează peste 500 de pensiuni rurale, moteluri, hoteluri şi restaurante, fiind unul dintre domeniile economiei locale care contribuie semnificativ la susţinerea bugetului anual prin taxe şi impozite.