O sansa teribila, realmente inimaginabila in urma cu doua decenii, de a putea asista, din doua in doua saptamani (sau la cel mult trei-patru saptamani), la cate un vernisaj de expozitie fotografica. De putin timp, Felix Sateanu a fost prezent cu lucrari pe simeze, la Biblioteca “ Petre Dulfu” din Baia Mare. Alaturi de alti fotografi, a expus, in cadrul evenimentului cultural Fotoetnografica 2009, aproximativ 60 de lucrari ce au surprins peisaje si aspecte traditionale ale vietii rurale contemporane din Maramuresul istoric.
Vestea (prin mail) primita indirect, ulterior invitatia autorului de a lua parte la vernisajul personalei intitulata sugestiv, dar si enigmatic si incitant “Abstract”, a reusit sa ma surprinda intr-un fel si sa ma starneasca in egala masura, gandindu-ma pragmatic doar la costurile unui atare demers pe de-o parte, pe de alta neintrezarind sursele realiste de amortizare ale acestora, prin valorificarea exponatelor spre un public – mai mult sau mai putin avizat – si-n egala masura dornic de achizitia frumosului indiscutabil.
Macrospatiu universal sau microspatialitate moleculara ?
Asa cum am declarat-o nu o singura data, detest evenimentele publice, implicit vernisajele, lansarile de carte…De fapt, binecunoscutele hau-hauri departe de obiect sau emfatic-teribiliste, de obicei lansate intr-un limbaj neocaragialesc, gargalagiu, si cu inevitabile arabescuri obscure, amintind de cele ale limbajului de lemn, politicianiste, arareori pertinente, profesionist-analitice, concrete si la subiect. Un motiv suficient pentru mine de a pasi in sala Millennium II cu vreun sfert de ceas inainte de ora 15.
Abia intrat, l-am felicitat pentru asiduitatea si perseverenta productiilor sale fotografice si, deopotriva, pentru succesiunea vertiginoasa a manifestarilor publice pe care, in mare parte, le-a generat. Imediat, am remarcat o boem-pitoreasca prezenta, inconfundabila, aceea a fotografului, profesor universitar la Universitatea de Arte din Cluj- Napoca, Dorel Gaina, o mai veche cunostinta din precedentele evenimente expozitionale studentesti clujene sau de la editia a III-a Fotoetnografica din 2008.
Felix Sateanu si-a facut prompt oficiile de primitoare gazda, m-a prezentat prestigiosului vrajitor al imaginii, care clicaie-n draci, surprinzand chipuri si instantanee legate de treptata afluire a destul de heterogenului public.
Furat de pasionantul dialog cu domnul profesor D. Gaina, abia de am aruncat o sumara privire exponatelor, cerand in paralel autorului cateva relatii referitoare la natura pretextului fotografic, subiectelor desprinse parca dintr-o ampla expozitie de gravura sau din scenariul unei avangardiste pelicule SF. Sala s-a umplut treptat si-atunci a trebuit sa pun capat antrenantei conversatii despre fotografie, parcurgand, curios, cele mai mult de 60 tablouri, ingrijit inramate si estetic prezentate.
S-au putut retine cateva subiecte (obsesii inspirator-creative) geometrice, uneori lineare, aplatizate, frustrate (deliberat) de o descriptivitate excesiva, alteori sugerand inechivoc spatialitatea, interconectivitatea arbitrara sau pur si simplu una logica. Macrospatiu (cosmic) universal sau microspatialitate moleculara ? Niciuna, nici alta.
Datorita aparentei similitudini formale a unor tablouri, a trebuit sa caut diferentierile inechivoce, acestea rezidand, cred, in primul rand, din cromatica, jocul fast al umbrelor si al luminii, impresiile deplin imateriale, cu adevarat abstracte, generate de reflexiile urmelor flexului pe suprafetele-n curs de slefuire ale elementelor componente ale unei sculpturi moderne realizate in metal.
Constructivism sau deconstructivism, aparente ori certitudini, virtuale impresii grafice sau savante tuse de fotografic penel? Toate la un loc probabil, inducand indubitabilul efect al harului creatiei artistice, in speta cea fotografica. Cu toate acestea, numeroase tablouri te trimiteau, prin tactilul suprafetei si al culorilor, ba la niste diafane guase sau acuarele, ba la cretos-catifelate pasteluri.
Brun roscaturi, ruginiuri, scurte strafulgerari de rosuri, vaporoase azuriuri, imaculate alburi, sobre coclituri albastre-verzui de patinate in timp sculpturi in bronz, tranzitorii bejuri,ocruri ori griuri… Un indiscutabil rafinament si eleganta, cu trimiteri aristocratice anglo-saxone, si pe deasupra, totul (aparent) redus, sau avand drept primordial pretext, o limitata lume de forme tinand (subiectiv desigur) de rigorile coercitiv-inchistante ale abstractului.
Grupurile au inceput sa se formeze treptat, bazate probabil pe (ne)verosimilele lor afinitati psiho-socio-cognitiv-comportamentale individuale, dar nu-i defel exclus ca (deplin omenesc) si pe baza nedeclaratelor interese personale pe termen scurt, mediu sau lung. Imediat dupa asta, am remarcat si dispunerea-n semicerc a celor care aveau sa cuvante, in timp ce fotoreporterii, jurnalistii se puneau in garda, decisi sa nu scape nimic din ceea ce ar fi putut constitui particularul (sau senzationalul) definitoriu al evenimentului.
Atunci, am mai tras un cuprinzator “travelling” vizual expozitiei, privind parca-n maniera Roentgen prin personajele sporovainde, retragandu-ma imediat pe cat am putut de discret pentru a ma dizolva, aproape instantaneu si imperceptibil, in neantul solar al dupa-amiezei de noiembrie, retinand pe cliseul mintii imaginea frunzelor galben aurii scuturate peste noapte din rotundele coroane ale magnoliilor Pietei Millennium , iar deasupra scuarurile cu iarba de-un nefiresc verde tonic, crud.
Precum in precedentele-mi experiente foto-expozitionale, puteam considera si acest inedit eveniment drept un bun subiect-scoala, plecand printre altele de la dezvaluirile amicale ale autorului, care mi-a spus ca nu a folosit lumini artificiale in adevaratul sens, ci doar efectele luminii diferit directionate, sau filtrata, prin varii medii, alteori intervenind creativ in prelucrarea digitala a imaginilor, indeosebi asupra cromaticei, toate acestea permitandu-i in final sa disipeze total monotonia (pur teoretic posibila) datorata putinatatii subiectelor, reusind astfel o interesanta si bogata diversificare, multumita multiplelor perspective de abordare, unghiurilor ori detaliilor minore abil speculate.
Eram convins ca, cel putin pentru a surprinde particularitatile cromatic-tactile ale tusei fotografice a lui Felix Sateanu din aceasta reusita expozitie, aveam sa revin de unul singur si in cel mai scurt timp.
Trimiteri la axis mundi, la obsesiile plastic crestine ale lui Horea Bernea…
La mai putin de 24 ore de la vernisaj, am revazut expozitia fotografica Abstract. De-aceasta data nu singur, ci dialogand cu autorul, prospectand, din varii perspective, cele 50 de lucrari ( si nu 60 cum crezusem, asta oricum neavand practic vreo importanta), profitand si de lumina zilei, in unele cazuri de infiltrarile discrete ale soarelui.
In sala minunat animata de o perfect adecvata muzica ambientala, alaturi de autor se afla si un vizitator care la plecare ne spuse ca zilnic, intre orele 10-14, trece prin Piata Millennium pentru a…hrani stolurile de porumbei, admirand trecatorii, copiii si nescapand vreun eveniment cultural-artistic ce are loc in zona.
Am trecut imediat la reinventarierea exponatelor, prilej cu care mi-am reintarit sentimentul ca una din lucrari face indiscutabile trimiteri la un axis mundi si obsesiile plastic-crestine ale regretatului Horea Bernea fata de acest subiect. Ori la o frantura sacra de cruce. Sau poate la un phalic simbol al fortei si potentei (creative).
O alta lucrare pare a sugera glaciara scurgere, in trepte si praguri incremenite a unui ghetar. Doua fotografii cu irizatii turcoaz par de-a dreptul ireale, de parca ar fi fost desprinse dintr-un scenariu intergalactic SF, in timp ce una, aparent brutal separata-n doua planuri verticale cromatic distincte, unul cald, cu irizatii purpurii, celalalt alb-argintiu, sideral, te fac sa te gandesti la o inspirata ilustratie de coperta de carte.
Acolo unde flexul (deliberat) nevazutului sculptor a muscat superficial metalul, lasand in urma ciudatele spirale imateriale de culoare si lumina, fotograful pare a fi surprins chiar „happeningul”, adica spontana irepetabilitate a gestului de-o clipa, amintindu-mi de subtilul joc al teatrului in teatru sau filmului in film exploatat cu talent de regizorul Nikita Mihalkov prin anii 1980.
… sau la spatii intergalactice ori tenebroase
O lucrare, aparent impartita-n doua distincte planuri orizontale, face parca explicite trimiteri la un peisaj urban futurist in care flash-urile laptoase de lumina emanate din niste gigantice proiectoare par a lumina profilul inferior al unei aterizande nave intergalactice din tenebroasele vazduhuri.
Privind atent si mai ales incitat, speculativ, dand astfel deplin frau liber imaginatiei si propriei creativitati, poti descoperi in reflexele suprafetelor metalice surprinse de fotograf un autoportret cubist ori un feminin nud intins precum o clasica odalisca, lumina invaluitoare, intr-un fel pervers-lasciva, degajandu-se din incertele contururi precum niste diafani vapori purtand spre un mistic dincolo insasi spiritul fiintei.
Alteori fotografia, landscape expusa, prezinta antagonic doua lumi, una ireala, paradisiaca, dar sugerata intr-o maniera tehnicista, indusa de reflexele metalice reci-argintii, fericit umanizata de doua discrete pete de culoare, una galben-citrin, vag elipsoidala si plasata in coltul stanga sus si o alta verde fistic, din coltul din dreapta sus, sub mediana planului dominand un maro intunecat, tenebros si gheenic, capabil sa-ti starneasca fiori. intr-o alta lucrare, asimetric stelara despicatura a materiei (tabla inox decupata de flex) e valorata de putina, dar absolut suficienta, lumina, pentru a face astfel ca ansamblul sa evadeze din linear in macrospatialitate.
Uneori, privind si redescoperind putinatatea pretextului fotografic, rezidand in acea piramida triunghiulara variat expusa pentru a primi si reflecta lumina, starnind in consecinta cavalcada nestavilibilelor impresii privitorului curios si mai ales acribic, te trezesti intrebandu-te retoric de ce oare a trebuit Felix Sateanu sa expuna la acest eveniment 50 de lucrari inspirate de spontana-i tema si nu 4-5-10…din cele mai sugestive. Raspunsul simplu il descoperi reprivind lucrarile, deslusind treptat gradualitatea lor expresiva si-atunci admiti ca da, trebuiau sa fie expuse toate acele variante pentru a intregi tema.
Reflectii artistice
La un moment dat, m-am trezit intrebandu-ma ce este frumosul (foto) artistic daca nu cumva acel ceva greu definibil, dar capabil sa-ti induca intrebari, sa starneasca imaginatia, in stare sa te faca sa vezi dintr-o data altfel, daca nu tocmai demiurgic, sigur creativ, altfel spus un ceva menit sa te extraga (smulga realmente) instantaneu din realul imediat pentru a te plasa intr-un ….oniric real si cu adevarat umanizant.
In timp ce ma desfatam cu acest regal imagistic, in expozitie a aparut mai intai o veche cunostinta comuna, preot si deopotriva fan al penelului si-al daltii apoi, dupa o vreme, un cvasianonim poet, beat prastie, bolborosind ceva onomatopeic si nespus de fericit ca tocmai ii iesise de sub tipar a treia carticica.
Dincolo de vitrine, in scuarul insorit, stolul sprintar al zecilor de porumbei rascolea covorul moartelor frunze, de platani si magnolii, cativa aurolaci zaceau pe banci precum niste inerte legume, un muncitor de la salubritate mima maturatul pavajului, cativa copii au iesit la plimbare cu bunicii, in timp ce destul de putini trecatori traversau acest frumos, dar incredibil de pustiu, spatiu urban cautandu-si poate eul sau urmandu-si inconstienti destinul, concomitent facand o totala abstractie de atat de la indemana aflatul eveniment expo-fotografic Abstract.
Pentru nimic in lume n-as fi vrut sa ma aflu-n pielea autorului ramas la un moment dat singur, inconjurat de lumea abstract predestinata a fotografiilor sale si persuasivul discurs muzical celest. Dar oare daca nu cumva aceasta conditie umana a artistului autoabandonat operei sale reprezinta chiar samburele regenerator al ciclurilor creatiei ?
In fond e atat de tentant si chiar fascinant sa abastractizezi cateodata pentru a te simti deplin singur in mijlocul multimii. Recomand cu caldura acest exercitiu amatorilor de inedit, iar vizitarea acestei expozitii poate constitui un excelent prilej.
Sursa: Lucian Petru Goja