Printr-o postare pe pagina de facebook, deputatul Antonel Tănase, PNL, face un anunț așteptat de mult timp de iubitorii de animale din țara noastră, operaționalizarea Poliției Animalelor, specificând că este pentru prima dată în istoria legislativă a României când cruzimea asupra animalelor va fi pedepsită cu închisoarea. Reprezentanții MAI și DSV vor fi obligați să colaboreze cu instituțiile de specialitate pentru aplicarea prevederilor legale, iar Poliția Animalelor va aplica legea față de cei care manifestă acte de cruzime asupra animalelor.
Cum poate fi sesizată Poliția Animalelor? Prin apelarea numărului unic de urgențe 112 dacă animalul se află într-o situație urgentă. În această categorie s-ar putea încadra următoarele situații : dacă sunteți martorii unor bătăi aplicate animalelor sau tentative de omor, animale lovite de mașină și abandonate, animale rănite etc, când se impune intervenția de urgență pentru salvarea vieții lor. În cazul în care observați animale în dificultate, puteți depune sesizări direct la sediile Poliției, prin e-mail sau puteți contacta polițiștii din teren. S-ar putea încadra aici următoarele situații : animale rău tratate de proprietari, cărora le lipsesc hrana și apa, animale de companie ținute în condiții improprii, lanț scurt, fără un adăpost, care nu beneficiază de control veterinar în cazul unor boli etc.
Rolul Poliției Animalelor este de a oferi protecție animalelor cu probleme, ca o noutate legislativă fiind și posibilitatea confiscării și plasării animalului în caz de pericol. Ce înseamnă aceasta ? Polițiștii au legal posibilitatea, în situația în care constată că animalul este în pericol, să-l extragă din locul respectiv și să-l încredințeze unui serviciu specializat, cum ar fi un adăpost, unde să poată fi îngrijit corespunzător.
Poliția Animalelor va acționa în vederea depistării și sancționării persoanelor care maltratează animale, sancționarea celor care nu-și sterilizează animalele de companie, obligativitate impusă prin lege, sancționarea dură a traficanților de animale și a braconierilor. Totodată, se va urmări și sancționarea autorităților, consilii județene și municipale, care nu au adăposturi înființate pentru animalele abandonate.
Reprezentanții ONG-urilor, dar și iubitorii de animale salută acest demers legislativ care ar trebui să aducă o normalizare și în țara noastră în ceea ce privește atitudinea față de animale, deoarece, așa cum spunea Mahatma Gandhi: „Gradul de civilizație al unui popor se măsoară după felul în care își tratează animalele.”