În cadrul celei de-a XV-a etape a Diviziei A la Handbal Masculin, CS Minaur Baia Mare II întâlnește în deplasare echipa HC Szejke Odorhei. Partida va avea loc sâmbătă, 2 martie, de la ora 18:00, în Sala Sporturilor Odorheiul Secuiesc și va fi arbitrată de cuplul L.Gheorghiu/S.Hagiu din Vaslui.
Înaintea partidei, HC Szejke Odorhei ocupă poziția a III-a în clasamentul provizoriu al Diviziei A, în timp ce CS Minaur Baia Mare II se află pe locul al IV-lea cu un total de 19, la 6 puncte distanță de adversari. În cele două întâlniri pe care le-au susținut până acum în divizie, victoria le-a aparținut de fiecare dată adversarilor, (31-20, respectiv 27-36).