Partida dintre CSM Ştiinţa Baia Mare şi SCM Timişoara, din etapa a treia a Cupei României la rugby, ediţia 2020, programată pentru duminică, 4 octombrie, în Grupa A, pe Arena Zimbrilor, nu se va mai disputa din cauza situaţiei epidemiologice înregistrate în rândul echipei bănăţene, fiind omologat cu scorul de 5-0 pentru băimăreni, a informat FRR pe pagina sa de Facebook.
Nici meciul dintre CS Universitatea Cluj şi SCM Timişoara, care ar fi trebuit să aibă loc duminica trecută, nu s-a mai jucat tot din aceeaşi cauză, FRR anunţând atunci că partida urmează să fie reprogramată.
Conform programului competiţiei, în Cupa României se va disputa sâmbătă un meci din grupa B, între CS Dinamo şi CSA Steaua, pe stadionul ”Florea Dumitrache” din complexul sportiv ”Ştefan cel Mare”.