De vineri pana duminica, pe stadionul "Lascar Ghinet" din Baia Mare s-a disputat prima editie a Memorialului "Ghita Demian" la rugby, intrecere la care au participat trei echipe: gazdele de la Remin, Metrorex Bucuresti si RCM Timisoara.
CSM “U” Baia Mare – RCM Timisoara: 38-3
Joc disputat vineri dupa-amiaza si castigat fara probleme de echipa noastra. S-a pastrat un moment de reculegere in memoria fostul mare rugbyst baimarean, Ghita Demian. Au marcat pentru echipa noastra: Hristache, Pop, I. Botezatu, Ene, Dinis, Ailenei (eseuri), Budusan (doua transformari), Pop (doua transformari). La echipa timisoreana au evoluat si trei jucatori de la Remin, care sunt imprumuta]i acolo: Paraschiv, Ciocia si Fantanaru.
RCM Timisoara – Metrorex: 24-14
Sambata, RCM Timisoara a invins pe Metrorex Bucuresti cu 24-14, intr-o partida arbitrata de un englez, Phillip Wise (52 de ani). Wise a mai arbitrat si in campionatul englez (se si vede). Omul se va stabili in Baia Mare, unde se pare ca se va si casatori. La formatia bucuresteana au jucat si baimarenii Tudor Matei si Andrei Sugar, imprumutati.
CSM “U” Baia Mare – Metrorex: 55-0
In ziua a treia a turneului disputat in Baia Mare, gazdele au decis sa se dispute un singur meci, cu Metrorex. A fost foarte frig, terenul tare, iar cei de la Timisoara au avut cativa accidentati, refuzand sa mai joace. Astfel, s-au jucat doua reprize de 30 de minute fiecare, iar Metrorex au decis sa mai joace si cu juniorii de la CSS 2 Baia Mare.
Au marcat: I. Botezatu 2, Radoi 2, Ailenei, Pantaru, Pop, Rusu, Barlea – eseuri; Pop 2 transformari; Ailenei 3 transformari.
CSM “U” Baia Mare: Zarcu, Radoi, Gorun, Hristache, Barlea, Stoica, Ene, Dico, Pantaru, Preda, Ionut Botezatu, Rosca, Lazar, Ailenei, Pop, Manolache, Dinis, Balan, Rusu, Bogdan Botezatu, Budusan.
Au lipsit de la CSM “U”: Apostol (accidentare la genunchi), Danila (contuzie la genunchi), Cirtiu (intindere), Lucaci (probleme la inghinali), Buzatu (entorsa la genunchi), Gavriloaia (intindere). Mihai Macovei este la lotul national de seniori, iar Catuna la lotul de tineret. Vineri s-au accidentat Budusan, B. Botezatu, iar duminica s-au lovit Dinis si Rosca.
Sursa: Mircea Grumaz