Un Mercedes de lux care era înmatriculat în Germania și avea numere obscene în limba română a fost oprit de polițiști pe o șosea din Suceava, iar șoferul a primit o amendă de 6.175 de lei.
Sâmbătă, 29 mai 2021, la ora 17.04, un șofer a fost depistat de echipajul de poliţie din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Suceava conducând autoturismul marca Mercedes, înmatriculat în Germania, pe DJ 209C, pe raza localităţii Vornicenii Mici, cu viteza de 103 km/h, depăşind cu 53 km/h viteza maximă admisă pe sectorul de drum, potrivit presei locale.
Oprit de polițiști, șoferul le-a spus acestora că n-are la el permisul de conducere. Agenții i-au cerut să coboare de la volan și să le arate portofelul, dar șoferul i l-a aruncat unei femei care era pe scaunul din dreapta.
Femeia a refuzat să le arate polițiștilor dacă în portofel se găseau actele șoferului, așa că bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform art. 102 alin. 1 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 cu 9 puncte amendă în cuantum de 1.305 lei pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise şi, conform art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, cu 6 puncte amendă în cuantum de 870 lei pentru că nu avea asupra sa permisul de conducere.
La ora 17.16, la 12 minute după ce a fost oprit, șoferul a apelat 112 sesizând faptul că lucrătorii de poliție ar fi avut un comportament necorespunzător.
Evenimentul a fost înregistrat audio-video de către lucrătorii de poliţie cu ajutorul dispozitivelor de tip body worn camera din dotare, cu ocazia vizualizării ulterioare a imaginilor surprinse de camerele video constatându-se că șoferul și pasagera nu au fost agresaţi în niciun fel, iar comportamentul polițiștilor a fost corespunzător.
Bărbatul a fost din nou sancţionat contravenţional conform art. 32 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 34/2008 pentru alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie, cu amendă în cuantum de 4.000 de lei.
În total, șoferul a fost sancționat contravențional cu amenzi în valoare de 6.175 de lei și i s-a suspendat dreptul de conducere pentru 90 zile.