Speranța opoziție din România de odinioară, își prezintă noile descoperiri. Așadar, Cioloș a lăudat-o pe Oana-Maria Bogdan, o membră de bază a conducerii PLUS, care a susținut unele idei comuniste desființarea proprietății sau idei excentrice, precum renunțarea la viața de cuplu în favoarea traiului în grup. Nu, nu-i o glumă!
Partidul lui Dacian Cioloș, marea speranță a politicii de tip #Rezist, își arată rând pe rând adevăratele fete. Cea mai nouă descoperire – una de senzație.
”Cred că un pas important al omenirii va fi cel al renunțării la proprietate. Când nu vor mai exista teritorii care să aparțină unui om, trib, neam sau corporație, vom reuși să conviețuim armonios pe planeta Pământ. Eu am în credere că acest lucru se va întâmpla în timpul vieții mele”, a scris Oana-Maria Bogdan.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Oana Bogdan redă un interviu acordat unei publicații belgiene, în care a fost întrebată ce ar schimba dacă ar avea puterea să schimbe trecutul.
”Aș desființa agricultura și nu aș domestici animalele. Cred că am fi oameni mult mai buni dacă, în calitate de descendenți ai vânătorilor și culegătorilor, nu am avea proprietăți și am trăi în grupuri în loc de cupluri”, a spus Oana Bogdan, conform Cotideanul.ro.
Cum a descris-o Dacian Cioloș? „Oana-Maria Bogdan este genul de femeie de care politica românească are nevoie pentru a căpăta substanță, omenie și justețe”.
„E persoana cu cea mai mare capacitate de muncă creativă și ordonată pe care o cunosc. În vara lui 2016, venea în guvernul pe care l-am condus ca secretar de stat responsabil cu patrimoniul la Ministerul Culturii. A fost suficientă o oră de discuții despre modul în care patrimoniul material și cel imaterial pot oferi valoare societății și pot contribui la dezvoltare, pentru a înțelege că am de-a face cu o femeie nu doar foarte competentă, care vorbea din propria-i experiență (arhitect consacrat în Bruxelles, membru al Comisiei de experți UNESCO al orașului Bruges), dar și cu o vizionară și o inovatoare pe care nimic nu o poate împiedica să transforme visurile în realitate.
Acea primă impresie s-a transformat în certitudine în 2017, când a decis să fie unul dintre inițiatorii Platformei civice România 100 și apoi, în 2018, unul dintre cei nouă fondatori ai proiectului politic RO+ care s-a concretizat, acum două luni, în PLUS. Iar la începutul anului trecut, a lăsat propriul birou de arhitectură și urbanism din Bruxelles pe mâna salariaților și s-a întors în România.
A fost și este roata motrice în jurul căreia s-a construit echipa executivă care a dat formă și substanță proiectului politic RO+ devenit, mai apoi, PLUS.
Oana are o capacitate înnăscută de a atrage oameni inovatori, entuziaști, determinați, cu spirit de echipă. Și face asta pentru că deține ea însăși aceste calități.
Ea este, acum, membru al Biroului Național al partidului, responsabilă cu inovarea și cu integrarea ideilor care – aparent disparate – capătă coerență și direcție clară atunci când ajung pe mâna ei.
Cu toate că ar fi avut profilul perfect, a decis să nu candideze la europarlamentare, pentru a se dedica în totalitate construirii partidului și, prin asta, proiectului prin care România poate deveni o țară din care nu doar să nu vrei să pleci, dar o țară în care să te întorci – așa cum a făcut-o și ea.
Oana este un arhitect vizionar, pentru care forma lumii construite de om trebuie să reflecte armonia interioară din noi înșine. De aici, și preocuparea sa constantă pentru Om si pentru bunăstarea lui”, mai scria Dacian Ciolos pe 16 februarie.
Sursă foto: Cotideanul.ro