Cred că sunteți de acord cu toții că există o mulțime de politicieni mizerabili care s-au îmbogățit de pe truda acestui neam bătut de soartă. Poate mai sunt și politicieni cinstiți, dar nu despre asta e vorba acum. Ci despre premierul nostru, Ludovic Orban și gășculița lui politică. Am văzut un articol titrat: „Afacerea MASCA merge mai departe – Orban face și campanie electorală și bani pentru partid – totul pe sănătatea oamenilor.” Ca un cetățean cu spirit civic, trebuia să aprofundez puțin, să văd ce și cum deoarece multă lumea vehiculează aceste zvonuri, dar ele trebuie verificate. Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că Curtea de Conturi a înaintat Parlamentului Raportul special privind gestionarea resurselor publice în perioada stării de urgență: Documentul aprobat de Plenul Curții prin Hotărârea nr. 387/2020 are la bază un control amplu, desfășurat în perioada mai-iulie 2020, la 949 de entități din administrația publică centrală și locală. Pentru a răspunde eficient și rapid solicitării Parlamentului, instituția supremă de audit a mobilizat peste 700 de auditori publici externi. Ce descoperim mai departe? Că da, guvernul își face treaba, dar își face treaba chiar înainte să vină alegerile și acum, când banii trebuie cheltuiți și măștile date de la guvernul PNL, toată lumea s-a mobilizat. Felicitări, dragi conducători! Dar oare de ce ați semnat contracte cu firme din Canada și China? Măștile vor fi aduse în țară la sfârșit de lună august și se vor distribui în septembrie, înainte de alegerile locale. Tot ca și campanie, Orban și spuma PNL-ul au participat la deschiderea unei linii de producție chiar în Maramureș. Techtex, companie specializată în producţia de textile tehnice şi parte a grupului Taparo, una dintre cele mai mari afaceri antreprenoriale din sectorul mobilierului tapiţat, a pus în funcţiune prima linie de producţie a măştilor FFP2. Din 15 mai 2020, se produc 500.000 de măşti FFP2/zi, iar guvernul PNL cumpără de la chinezi. Ba mai mult, alegerile rămân bătute în cuie deoarece e frumos când guvernul PNL își poate face campanie pe banii sănătății noastre. „Orice alt Guvern din ultimii 30 de ani care ar fi îndrăznit să facă o asemenea operațiune financiar – politică din bani publici ar fi fost imediat anchetat de procurori ( nu e cazul acum) , ar fi avut Imediat o moțiune de cenzură în Parlament” – acestea au fost cuvintele lui Victor Ponta scrise pe o rețea de socializare. Nu este despre politică, nu este despre un partid sau altul, ci despre indiferența cu care românii sunt tratați. Corupția a căpătat o altă formă de care acest guvern pare că știe să profite din plin! Domnul fie cu noi! Ne rămâne speranța că vom avea un viitor mai bun, prezentul ne este distrus de un guvern PNL mizerabil și de o întreaga clasă politică incompetentă!
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult