Vezi VIDEO
Pictura, sculptura in lemn, masti venetiene si gravura pe sticla. Toate acestea pot fi admirate intr-o expozitie comuna la Biblioteca judeteana „Petre Dulfu”. Fiecare dintre cei patru artisti plastici care expun au adus pe simeze o parte din sufletul lor. Punctul comun al expozitiei fiind, dupa cum a afirmat Stefan Maris, daruirea si pasiunea cu care au fost realizate lucrarile, acestea fiind, practic, o marturisire a trairilor autorilor.
Vernisajul expozitiei „Culori si forme” a avut loc luni dupa masa, in Salonul Artelor din cadrul Bibliotecii Judetene „Petre Dulfu” din Baia Mare. Organizatorii, Centrul Judetean pentru Promovarea Culturii Traditionale si Asociatia Artistilor Plastici „Alexandru Sainelic”, au invitat patru artisti cu stiluri diferite pentru a expune pe simeze.
„O expozitie care este destul de interesanta prin faptul ca avem de-a face cu patru artisti foarte diferiti. Patru tehnici diferite, patru tipuri de tematici diferite. Dar, ca sa folosesc expresia celebra: „sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului”, axul acestei expozitii cade pe doamna Gabriela Anderco. Ea aduce aici 43 de lucrari, foarte multe, asta insemnand ca se putea face si o personala”, dupa cum a prezentat Stefan Maris, director Centrul Judetean Pentru Promovarea Culturii Traditionale.
Vizitatorii pot admira pesiaje superbe dar si portrete si trairi sufletesti in tablourile realizate de Gabriela Anderco. „Am incercat sa aduc din fiecare perioada a mea, din fiecare moment din viata mea, cate putin, pe simeze. Sper ca am reusit. Este o distractie, o activitate destul de costisitoare”, a spus autoarea tablourilor.
Pentru ca este luna carnavalurilor in lume, Mariana Calean a incercat sa vina cu ceva diferit fata de ceea ce face de obicei. A realizat cateva masti venetiene, impobodite cu obiecte si materiale pe care le-a gasit la indemana precum penele, hartia sau materiale textile.
„In general, ca si materie prima, eu le torn intr-o matrita si pe urma le decorez. Sunt acum atatea posibilitati: sunt culorile acrilice, care sunt foarte accesibile si foarte placute, pe urma sunt niste coloranti, care aduc un pic de metalic pe masca si duc putin spre nobil, le infrumuseteaza, plus penele, care, va spun sincer, sunt de la gainutele mele si de ani de zile eu imi adun penele cand le sacrific, din nefericire pentru ele”, a explicat artista Mariana Calean.
Sculpturile din expozitie fac o incursiune in istorie si ne dau intalnire cu personaje celebre precum Mihai Viteazul, Regele Carol I, Vida Geza sau Socrate.
„Pentru mine a fost foarte greu, mai greu ca trecerea de la nudul in creta in timpul orelor, la scoala, la lucrarile in lemn. Trecrea asta de la ceea ce fac eu, care nu stiu exact ce e, nici clasic nici naiv, asa ceva la mijloc, sa incerc sa trec dincolo sa merg spre o simplificare a formelor”, spune Dumitru Florea.
De multa rabdare si minutiozitate are nevoie Bogdan Prie pentru a transforma sticla in opera de arta.
„Se lucreaza cu o banala pila de unghii tehnice, sau mai bine spus un micromotor. Ceva asemanator cu tehnica dentara, cu stomatologia. Acelasi tip de freze diamantate, chiar de la tehnica dentara folosesc unele cauciucuri abrazive cu care dau anumite umbre, sau lustruiesc, corectez anumite greseli care se mai intampla”, a declarat Bogdan Prie.
Expozitia poate fi vizitata pana in 22 februarie.
Sursa: Sonia Rajnita