Se împlinește un an de la primul caz de Covid-19, confirmat în România, timp în care, peste 20.000 dintre noi sunt, de acum, doar amintire.
Alți aproape 800.000 de români au trecut prin boală, iar mulți s-au zbătut la terapie intensivă, tânjind după o gură de oxigen. Acum, avem speranța că suferința se va termina în curând, datorită campaniei de vaccinare, însă specialiștii ne îndeamnă să rămânem precauți, deoarece există riscul unui al treilea val de infecții.
Am început cu un pacient asimptomatic infectat de la un cunoscut venit din Italia și am ajuns după un an la aproape 800.000 de cazuri de infecție. Sunt doar cele confirmate prin teste, pentru că, în realitate, specialiștii spun că ar fi de fapt câteva milioane.
Am avut un prim val în primăvară, care a culminat cu un maxim de 523 de cazuri confirmate într-o singură zi, pe 11 aprilie, iar la capitolul vieți pierdute, în acest prim val, cea mai neagră zi a fost 8 mai, când s-au înregistrat 35 de morți. A urmat apoi o perioadă de relativă acalmie, odată cu ieșirea din starea de urgență pe 15 mai și ridicarea parțială a restricțiilor, dar totuși, spre deosebire de restul Europei, unde numărul cazurilor s-a redus drastic pe timpul verii, la noi, tendința a fost inversă. În 22 iulie am depășit pragul psihologic de o mie de cazuri în 24 de ore, iar după doar cinci zile, pe 27 august, treceam de 1.500 de îmbolnăviri.
Încet, dar sigur, am înaintat în valul 2 al pandemiei, care a fost mult mai grav decât primul. Am atins 2.000 de îmbolnăviri pe zi la 30 septembrie, 3.000 de cazuri doar o săptămână mai târziu, pe 8 octombrie, iar până la sfârșitul aceleiași luni am trecut de 5.000 de îmbolnăviri într-o singură zi. De aici până la vârful pandemic din România a fost mai puțin de o lună. Pe 18 noiembrie, adică la o săptămână după ce s-au închis iar școlile, am avut 10.269 de cazuri noi de COVID-19 în doar 24 de ore, acesta fiind cel mai mare număr înregistrat în acest an. Tot în noiembrie am depășit pragul de 200 de decese dintr-o singură zi.