În luna august, românii au scos mai mulți bani din portofele pentru citrice, ouă, dar și pentru pâine și produsele de franzelărie. Acestea sunt alimentele care s-au scumpit cel mai mult în august, comparativ cu luna iulie. În creștere au fost și tarifele pentru gaze naturale, energie electrică şi tarifele serviciilor poştale şi de transport aerian, reiese din datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate marţi.
Datele INS arată că preţurile mărfurilor alimentare au scăzut uşor în august, faţă de luna anterioară, cu 0,17%. Cu toate acestea, citricele şi fructele meridionale au înregistrat o creştere cu 3,1%, iar ouăle s-au scumpit cu 1,01%. Pâinea şi produsele de franzelărie au consemnat o creştere cu 0,22%, iar în ceea ce priveşte carnea, preparatele din carne şi conserve din carne, cel mai mult s-a scumpit carnea de bovină, respectiv 0,48%, potrivit Agerpres.
La polul opus, fructele proaspete s-au ieftinit cel mai mult, respectiv cu 8,1%, alte legume şi conserve de legume (-2,22%), zahăr (-1,1%). Scăderi de preţ, nesemnificative însă, s-au înregistrat, în luna august faţă de iulie, la cartofi, miere şi lapte.
În cazul preţurilor nealimentare, cele mai importante majorări de preţuri au fost consemnate la gazele naturale (+5,59%) şi energie electrică (+2,05%). În schimb, au fost înregistrate uşoare scăderi la ceasuri, aparate audio-video, articole sportive, şi la combustibili şi încălţăminte, dar la toate aceste categorii scăderea a fost de sub 1%.
Mai departe, pe segmentul serviciilor, în august, comparativ cu iulie, cel mai mult s-au majorat serviciile poştale, cu 21,54% şi tarifele pentru transportul aerian (+2,42%), în timp ce faţă de decembrie 2017 tot serviciile poştale sunt în topul scumpirilor cu acelaşi procent de 21,54% şi transportul aerian cu 18,66%. Singura scădere a fost consemnată în august faţă de iulie la serviciile de telefonie cu 0,1%.