Deşi, la prima vedere, răceala şi gripa au manifestări comune, fiecare are particularităţi ce le diferenţiază una de cealaltă.
Astfel, încă de la debut, organismul oferă semnale distincte ce ajută la deosebirea acestor două tipuri de viroze respiratorii, iar pacientul poate lua din timp măsurile corecte de combatere şi diminuare a simptomelor.
Principalul mod de diferenţiere a răcelii şi gripei constă în faptul că cea dintâi afectează pe o durată mai scurtă şi într- un mod mai puţin agresiv organismul decât gripa, care are o durată de manifestare lungă şi poate prezenta episoade severe de afectare a organismului. Astfel, corpul este supus unui efort susţinut de a lupta împotriva gripei, iar imunitatea poate fi pusă în pericol.
Citeşte şi: Tratamentul minune pentru gripă. Este ieftin şi în două zile te pune pe picioare
De foarte multe ori, tusea, strănutul sau durerile în gât nu ne pot indica decisiv dacă este vorba despre o gripă sau despre o simplă răceală. Totuşi, principalele simptome care fac diferenţa între cele două afecţiuni sunt:
În cazul răcelii – aceasta debutează cu stări de oboseală, strănut, dureri de cap şi de gât, urmate de creşterea consistentei mucozităţilor nazale şi modificări de culoare a pielii, care capătă un aspect palid.
În cazul gripei – debutul este brusc şi violent. Febra, de 39-40 de grade, este deseori însoţită de stări de oboseală, tuse uscată, frisoane, dureri puternice de cap, dureri oculare şi roşu în gât. Febra poate dura de la 3 până la 5 zile. Tusea este şi ea prezentă şi poate avea o durată de manifestare până la două luni, persistând chiar şi după dispariţia celorlalte simptome. Durerile musculare sunt mult mai acute decât în cazul răcelii, iar frisoanele sunt însoţite de dureri abdominale şi ale oaselor, precum şi senzaţie de usturime a ochilor. Stările de greaţă şi vomă sunt, de asemenea, asociate gripei, iar în cazuri grave acestea pot evolua şi în alte probleme gastrointestinale.
În afară de contextul simptomatologic, diferenţele dintre cele două tipuri de afecţiuni se extind şi la circumstanţele exterioare organismului:
– Răceala şi gripa sunt provocate de factori distincţi – astfel, răceala este cel mai adesea determinată de rinovirusuri, care afectează nasul, gâtul sau căile respiratorii superioare. Acestea sunt mai puţin puternice decât virusul gripal, care poate proveni în urma unor epidemii.