În 31 ianuarie 2018, va avea loc un eveniment care va combina trei fenomene. Se întâmplă după mai bine 150 de ani și este foarte așteptat mai ales de cercetători.
În același timp vom avea o super lună, sângerie și eclipsă totală de lună. Potrivit NASA, fenomenul are loc prima oară în 150 de ani.
Luna va fi cu 14% mai mare decât este de obicei și cu 30% mai strălucitoare decât în mod normal. Luna va fi foarte aproape de Pământ. Se spune că va fi ”super luna albastră” pentru că va fi a doua din acestă lună.
Astrologul Camelia Pătrășcanu a spus, duminică, la Antena 3, că această săptămână cu lună plină ne emoționează, ne sensibilizează, ne aduce spor și schimbare, notează dcnews.ro.
Miercuri și joi – perioada cu Lună plină, caracterizată prin schimbare de viziune. Vom economisi mai mult și ne schimbăm viitorul prin faptul că simțim, gândim și acționăm altfel.
Vineri și sâmbătă – sunt zile de liniștire, de contemplație activă, de ordonare a senzațiilor.
Duminică – este o zi favorabilă împărtășirii, întâlnirilor cu persoane compatibile intelectual.