Un impresionant ceremonial de sfinţire a bucatelor cu ocazia Paştelui Catolic s-a desfăşurat duminică dimineaţă la Miercurea Ciuc, în condiții speciale. La eveniment a participat un număr mare de oameni, care au respectat cu strictețe restricţiile impuse de pandemia de coronavirus.
Dacă în alţi ani ceremonialul se desfăşura doar pe platoul din faţa Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc, autorităţile au decis, în acest an, să extindă zona, pentru păstrarea distanţei fizice. A fost blocată circulaţia pe două bulevarde din centrul oraşului, iar oamenii, purtând coşuri în care se aflau bucate de Paşti, s-au aşezat în ordine într-o zonă în formă de cruce.
Organizatorii au împărţit măşti de protecţie celor care nu aveau şi s-au asigurat că se păstrează distanţa fizică. De asemenea, pentru a reduce numărul de participanţi, îndemnul a fost să participe la ritual un singur membru al familiei.
Organizatorii au anunţat, iniţial, că se aşteaptă participarea a 2.000 de persoane, dar numărul a fost de aproximativ 3.500.