Ilie Dan Barna, actualul președinte al USR, s-a îndulcit cu bani de la stat, din instituțiile conduse de PSD-ișt, prin firma sa Grupul de Consultanţă pentru Dezvoltare DCG SRL.
Acum clamează “Fără penali,” desi în 2015 avea peste 1,7 milioane de lei datorii la stat prin firma sa care s-a umflat în guvernările PSD ca bujorul.
În data de 4 septembrie 2013, Ministerul Administrației și Internelor, condus de liberalul Radu Stroe, în prezent PSD, i-a oferit firmei pe care o conducea un contract de 992.194 lei cu TVA (220.576,4 euro), pentru servicii de elaborare și tipărire a ghidului de procedură, machetare și tipărire de fluturași, în cadrul unui program denumit “Dezvoltarea Capacității Instituționale a MAI în domeniul gestionării dosarelor europene”.
Al doilea minister care i-a atribuit companiei lui Barna un contract, în valoare de 352.626,2 lei cu TVA (78.361,4 euro) este Ministerul Justiției. Parafarea a avut loc în data de 17 octombrie 2014, când la conducerea Ministerului Justiției se afla actualul senator PSD Robert Cazanciuc.
Un alt contract a fost primit de societatea respectivă în data de 18 februarie 2010, de la Consiliul Județean Ialomița, condus, atunci, de “baronul” PSD Vasile Ciprian Ciupercă. Obiectul contractului era prestarea unor servicii, iar valoarea s-a ridicat la 90.528,7 lei cu TVA (22.632,2 euro).
SC Grupul de Consultanţă și Dezvoltare DCG SRL a mai încheiat și contracte prin cumpărare directă. Unul dintre acestea, în valoare de 2.730,2 lei cu TVA, a fost atribuit de Prefectura Constanța, în 7 octombrie 2014, tot sub guvernarea PSD.
Alte contracte similare au fost încheiate cu Asociația Transilvania Nord sau cu Asociația Grup de Afacere Locală Făgăraș. Un alt contract a fost primit de compania în cauză chiar în data de 20 ianuarie 2017, când Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara a achiziționat servicii de consultanță în derularea de proiecte cu fonduri europene în valoare de 129.710 lei cu TVA (28.824,4 euro). În total, contractele publice ale firmei lui Barna se ridică la 1.734.2259 lei cu TVA, adică 392.530,9 euro.
Ilie Dan Barna a fost ales, la sfârșitul lunii octombrie a anului trecut, în funcția de președinte al USR, în urma congresului extraordinar care a avut loc la Brașov. În 11 decembrie 2016, Barna a fost ales deputat. Din declarația de avere a acestuia reiese că deține, în judeţul Sibiu, cinci terenuri agricole și fâneață, în suprafață totală de 7.477 metri pătrați, și trei apartamente, împreună cu soția sa, Dana Olguța Totolici (unul în București și două la Sibiu). Barna deține conturi, plasamente și împrumuturi acordate în valoare totală de 915.316,3 lei, 37.477,2 euro și 166,59 dolari SUA. Soția sa lucrează la Petrom
Dana Olguța Totolici a fost și ea acționară în firmă, dar a fost dată afară de fostul lor asociat Jalici.
Sursa News Standard