Miercuri, 6 septembrie, la ora 17.55, polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați prin S.N.U.A.U.112 despre faptul că pe D.N. 1C, la intersecția cu D.J. 193 Hideaga, s-a produs un accident rutier soldat cu victime.
La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul condus de o femeie de 36 de ani din Satulung, a intrat cu în coliziune cu un TIR condus de un cetățean polonez de 43 de ani.
În urma impactului, autoturismul condus de femeie a fost proiectat într-un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, iar acesta a fost proiectat într-un alt autoturism condus de un bărbat de 56 de ani.
În urma accidentului rutier, conducătoarea auto, doi pasageri din același autoturism de 5 respectiv 68 de ani și un pasager de 21 de ani, aflat în autoturismul condus de bărbatul de 50 de ani, au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Trei dintre victime au rămas internate.
Conducătorii auto a trei autovehicule au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind zero, iar în cazul conducătoarei auto au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult