La 24 de ore de la apariţia în presă a imaginilor în care Grigore Leşe face un scandal monstru pe scena de la Târgu Lăpuş, rapsodul a postat pe pagina personală de Facebook o justificare a faptelor sale.
Redăm integral textul postat AICI
“Un secol de dor”, Târgu Lăpuş, 5 decembrie 2018
Vă rog pe dumneavostră, oameni ai presei, și pe dumneavoastră, cei care mă urmăriți, să preluați aceste rânduri, exact așa cum sunt ele.
La Tîrgu Lăpuș m-am dus cu tot sufletul, fără nicio pretenție de absolut niciun fel, atunci când autoritățile locale mi-au lansat invitația. De altfel, ca să fim bine înțeleși, vreodată n-a existat vreo pretenție a mea de la locul unde m-am născut, ba am căutat să ridic zona în fiecare an, printr-o serie de evenimente cu artiști de mare calibru, cu televiziuni, cu presă, organizate inclusiv la casa unde m-am născut, în satul Stoiceni.
La Tîrgu Lăpuș am venit absolut extenuat, în urma unei serii grele de 8 concerte, in 6 zile, cu 3 ore de somn pe noapte, dar cu sufletul plin că sunt așteptat acasă cu multă bucurie si mult drag, să ne cinstim istoria. Am venit să spun o poveste despre eroii Lăpușului, despre părinții noștri, ai tuturor lăpușenilor. Am venit să citesc scrisorile lor de război, pe care cu multă trudă le-am căutat în Arhivele Naționale și pe care le-am legat în cântec cu toată inima. Am venit să le dau suflet din sufletul meu, în ceea ce numesc act artistic, pe care oricât de mult aș fi pus pe rug, la ars, pentru ieșirea mea, de care îmi pare extrem de rău, l-am transpus în scenă de patruzeci de ani, cu aceeași emoție și același consum. Dar de data aceasta, am venit sa îl dau ofrandă străbunilor mei, și ai noștri, ai lăpușenilor. Cu multă inimă am venit.
Dincolo de datele organizatorice despre care nu vreau să comentez, am așteptat calm și disciplinat un număr considerabil de ore să pot intra în scenă. Mult peste ora inițială a începerii concertului. Am intrat în scenă, am început concertul. Apoi, l-am intrerupt, izbucnind intr-un moment de tensiune, de oboseală, de neintelegere a actului meu artistic in acest context.
Regret faptul că atitudinea mea a fost interpretată greşit. Contextul în care m-am exprimat a fost unul care mă face să readuc în atenţie o problematică tot mai prezentă în sălile de concert de la noi – conduita pe care trebuie să ne-o asumăm în egală măsură, artişti şi public, atunci când construim un act cultural. Chiar dacă uneori e vorba de ai noștri, cei de acasă. De la punctualitate, până la vestimentaţie şi terminând cu folosirea telefoanelor mobile în timpul unui spectacol. Atât noi, cei din scenă, cât şi publicul.
Iertare celor care se aflau acolo şi au respectat toate cele de mai sus. Atunci când intri in scenă, să te dăruiești publicului, si mai ales în contextul istoric în care ne aflam, sensibilitatea și senzitivitatea devin acute. Încărcătura emoţională pe care o presupune pregătirea mea pentru fiecare concert pe care-l susţin, indiferent de locul unde se întâmplă acesta, e enormă.
Să văd un anumit domn din aceeași breaslă cu mine, comentând cu mult patos, ceea ce el însuși pare că vrea să dea publicului, îmi ridică un mare semn de întrebare, ba chiar de îndoială, asupra intelegerii domniei sale a înfăptuirii actului artistic. Dar despre asta s-au exprimat suficient inaintea mea alți coloși ai muzicii tradiționale.
Îmi doresc ca acest episod să însemne o mai atentă aplecare a organizatorilor şi a noastră, a tuturor, asupra a ceea ce înseamnă respectul faţă de un act cultural în desfăşurare.
Multumesc pentru mesajele tuturor celor care mi-au iertat si tonul, si iesirea nefiresc de tensionată, pe care o regret, dar care au înțeles exact de ce ele au existat. Nimeni nu a părăsit scena, concertul a continuat.
Leșe un infatuat și acum ca și-a stricat imaginea vrea sa și-o repare.Nici măcar nu sunt cuvintele lui .A apelat la un profesionist care a ticluit acest mesaj pentru repararea imaginii.Un țaran căruia abia îi înțelegi bâlbâiala.