Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad (UDMR), a declarat, pentru AGERPRES, că este trist faptul că, după 34 de ani de la Revoluţia anticomunistă din Decembrie 1989, clasa politică se degradează, iar mulţi dintre români simt că visele de atunci s-au năruit.
Antal Arpad s-a declarat dezamăgit de scandalurile care au avut loc în ultima perioadă în Parlamentul României şi consideră că fiecare generaţie ar trebui educată pentru a înţelege corect democraţia. El a adăugat că e păcat că unii dintre români nu apreciază aşa cum se cuvine libertatea câştigată şi că nu simt „responsabilitatea de a face lumea noastră mai bună”.
„Una dintre învăţături, văzând ceea ce s-a întâmplat în Parlament în aceste zile, este că am fost foarte naivi cei care am crezut că generaţiile noi de politicieni vor aduce mai multă libertate, vor aduce mai multă democraţie, vor aduce mai multe idei inovatoare pentru societatea românească şi cred că una dintre învăţături este faptul că fiecare generaţie trebuie să fie din nou educată ce înseamnă democraţia, ce înseamnă relaţiile interetnice.
Am crezut că generaţiile noi vor veni automat setate deja în direcţia de a convieţui paşnic, de a face o lume mai normală, mai bună şi aşa mai departe, şi vedem acum, şi asta este tragedia prezentului dacă vreţi, vedem că acest lucru nu se întâmplă.
Avem acum în Parlamentul României bătăuşi, scandalagii, mai rău decât aveam pe vremea lui Vadim, care, vorba aia, era măcar un intelectual şi citise cărţi în viaţa lui şi nu era un scandalagiu semianalfabet. Deci, asta e situaţia în care suntem”, a spus Antal Arpad.
El a arătat că anul electoral 2024 va fi unul foarte dificil, cu foarte multe provocări şi că e important să nu se intre „în acest dans al provocărilor” al partidelor extremiste.
„E o vorbă în limba maghiară apropo de cei care întorc spatele la politică, pe care obişnuiesc să o spun mai ales tinerilor: ‘faptul că tu nu vrei să te ocupi de politică, asta nu înseamnă că politica nu se va ocupa de tine’. Deci, asta este realitatea, faptul că foarte mulţi oameni de valoare întorc spatele politicii, asta nu înseamnă că politica nu se va ocupa de ei. Se va ocupa pentru că vor merge alţi politicieni, de o calitate mult mai slabă.
Eu îmi aduc aminte de Parlamentul din perioada 2004-2008 când am fost deputat şi nici acela nu a fost un Parlament de care să îmi aduc aminte cu gânduri frumoase, în sensul că era foarte civilizat, dar faţă de ce este acum, acela era ‘Casa civilizaţiei’.
Este foarte trist că am ajuns aici. Şi în acelaşi timp, pentru noi, cei care nu vrem să fugim, să plecăm din această ţară, (…) înseamnă că avem nişte responsabilităţi foarte, foarte mari în a încerca să schimbăm ceva în societatea românească, măcar la nivel local, să păstrăm o insulă de normalitate (…)
Şi dacă e să vorbim despre viitor, este şi cea mai mare provocare, cred eu, pentru anii viitori, pentru că vedem că lumea din jurul nostru a luat-o razna şi sunt unii care caută conflicte (…)
Cred că anul viitor vom avea foarte multe provocări, vom fi de foarte multe ori provocaţi şi e foarte important să nu intrăm în acest dans al provocărilor, să nu răspundem provocărilor, să fim mai inteligenţi decât cei care ne provoacă, pentru că va fi un an foarte dificil.
Se vede clar că cei care fac astăzi politică la nivel naţional, mai ales partidele extremiste, au fost educaţi că acolo este atenţia unde este scandalul (…) şi intrăm într-un an electoral în această atmosferă şi eu cred că şoşocizarea sau simionizarea societăţii româneşti este consecinţa unor politici publice luate de politicieni de-a lungul timpului, care acum se miră de acest lucru”, a afirmat Antal Arpad.
Grigore Ciascai