Miercuri, 28 decembrie s-a deschis pârtia de schi principală de la Șuior, din apropierea municipiului Baia Mare, în lungime de un kilometru și jumătate.
Nu a nins în Maramureș, însă administratorii au reușit să producă zăpada artificilala datorita temperaturilor scăzute, iar stratul măsoară între 20 si 30 de centimetri.
De miercuri, 28 decembrie se poate schia și pe pârtia Icoana din Cavnic, iar pe domeniul Roata pârtia este închisă din cauza funcționării instalației de zăpadă artificială.
Pe pârtiile deschise funcționează instalațiile pe cablu și de nocturnă, iar programul este până la ora 20,00.
De asemenea, la Borșa, începând cu dimineața acestei zile, tunurile au intrat in funcțiune și se amenajează partea superioară a pârtiei.
Andrei BUDA