Astăzi, vremea în județ va fi una stabilă, soarele fiind prezent toată ziua. Șansele să plouă, sunt destul de mici.
Baia Mare – 31 °C
Sighetu Marmației – 30 °C
Vișeu de Sus – 29 °C
Târgu Lăpuș – 30°C
Borșa – 28°C
La nivel național, ziua de sâmbătă ne aduce vreme călduroasă și atmosferă irespirabilă prin sudul și vestul țării. Ploile apar către seară, în reprize scurte, dar agresive, prin vest, nord-vest, centru și la munte.
ANM a emis, vineri, o avertizare de instabilitate atmosferică, ploi torențiale și vijelii, care va fi în vigoare până duminică la ora 23.00.
În intervalul menționat, îndeosebi după-amiaza și seara, vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin vijelii, frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torențial și izolat grindină. Pe arii restrânse se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 35 – 40 l/mp.
Astfel de fenomene vor fi mai frecvente sâmbătă – în special în regiunile vestice şi nord-vestice, iar duminică – mai ales în jumătatea de vest a teritoriului, precizează ANM.