Vremea va fi instabilă în Banat, Crişana, Maramureş şi local în Transilvania, Oltenia şi zona de munte, unde vor fi înnorări temporar accentuate, averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20…25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala cu totul izolat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 11 şi 23 de grade.
Luni, în ţară, în jumătatea de vest a ţării, precum şi la munte, vremea va fi în general instabilă şi se va răcori, temporar vor fi înnorări mai accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat, posibil, grindină.
În celelalte regiuni vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic se va menţine ridicat, astfel încât, în sud-estul ţării, indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai atinge izolat pragul critic de 80 de unităţi. În est şi sud-est, cerul va fi variabil, iar fenomenele asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala pe arii restrânse, mai ales la deal, cu precădere după-amiaza. Cantităţile de apă vor mai depăşi izolat 40…50 l/mp, îndeosebi în zona de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 22…24 de grade în Banat şi în jurul a 34 de grade în Muntenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 13 grade în depresiuni şi 23 de grade pe litoral.
Marţi, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice în Transilvania, la deal şi la munte, pe arii restrânse în regiunile extracarpatice şi cu totul izolat în rest. Punctiform se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-est, dar şi asociat averselor. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 11 şi 23 de grade.
Miercuri, Valorile termice se vor situa în general peste mediile climatologice specifice perioadei, iar în sud şi sud-est vor caracteriza o vreme călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales după-amiaza şi seara când se vor semnala averse şi trecător descărcări electrice, local la munte, cu precădere în masivele sudice şi izolat în restul teritoriului, îndeosebi în sud şi est. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 şi 21 de grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre 6 grade.
Joi, valorile termice se vor menţine peste mediile climatologice specifice perioadei în cea mai mare parte a ţării, iar în sud şi sud-est vor caracteriza în continuare o vreme călduroasă. Cerul va fi variabil şi doar cu totul izolat, mai ales după-amiaza la munte, vor fi posibile ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 33 de grade, iar cele minime se vor situa între 11 şi 21 de grade, mai scăzute, spre 7 grade, în estul Transilvaniei.
Vineri, sâmbătă şi duminică vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării. Probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi mai ridicată la munte.