Inspectorii de munca maramureseni incep controalele la unitatile unde exista angajati ce beneficiaza in acelasi timp de o pensie neta mai mare sau egala cu salariul mediu brut, care este de 1.693 de lei. La nivelul judetului, au fost identificati 69 de pensionari care cumuleaza pensia cu salariul si care aveau obligativitatea de a renunta la unul dintre venituri. Pana in acest moment, doar sase angajatori au depus adrese prin care anuntau ca salariatii aflati in aceasta situatie au renuntat la pensie in favoarea salariului.
Maramuresenii care cumuleaza pensia cu salariul au avut obligatia de a opta pentru unul din cele doua venituri pana in 9 decembrie. Decizia este valabila in cazul pensionarilor care beneficiaza de o pensie neta mai mare sau egala cu salariul mediu brut, care este de 1.693 lei. La nivelul judetului Maramures, au fost identificati 69 de pensionari, care se afla in aceasta situatie.
Directorul Casei Judetene de Pensii Maramures, Vasile Ghise, spune ca pana in acest moment, doar sase angajatori au anuntat ca salariatii renunta la pensie in favoarea salariului. Este vorba despre doi salariati din invatamant, doi medici, un preot si un angajat al Companiei Remin.
In zilele urmatoare, inspectorii de munca vor trece la controale in cadrul unitatilor de unde provin cei 69 de pensionari care cumuleaza salariul cu pensia si care aveau obligativitatea de a renunta la unul din venituri. Vasile Ghise a mai spus ca astazi, 4 ianuarie, i s-a solicitat din partea reprezentantilor Inspectiei Muncii, lista cu institutiile de unde provin angajatii care beneficiaza in acelasi timp de salariu si de pensie neta mai mare sau egala cu 1.693 de lei, astfel incat vor incepe verificarile, pentru a se vedea daca persoanele in cauza au renuntat la unul dintre venituri.
Daca angajatorul va incalca prevederile legii, risca sa incaseze amenzi de pana la 5.000 de lei.
Sursa: Camelia Tocaci