Cununiile, botezurile sau înmormântările pot fi efectuate cu participarea numărului minim de persoane potrivit normelor canonice şi cu respectarea strictă a măsurilor de protecţie individuală şi colectivă pentru prevenirea răspândirii COVID-19, se arată în decretul privind prelungirea stării de urgenţă cu încă 30 de zile, prezentat, marţi, de preşedintele Klaus Iohannis.
„Slujitorii cultelor religioase recunoscute oficial în România pot oficia în lăcaşurile de cult, în spaţii publice sau în spaţii private: practicile şi ritualurile cu caracter public specifice cultului, fără participarea publicului; practicile şi ritualurile cu caracter privat specifice cultului, precum botezurile, cununiile sau înmormântările, cu participarea numărului minim de persoane potrivit normelor canonice şi cu respectarea strictă a măsurilor de protecţie individuală şi colectivă pentru prevenirea răspândirii COVID-19”, prevede articolul 1, alineatul 2.
Pe durata stării de urgenţă se interzic organizarea şi desfăşurarea mitingurilor, demonstraţiilor, procesiunilor sau oricăror altor întruniri, în spaţii deschise sau a oricăror altor întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise.
În continuare, Ministerul Apărării Naţionale sprijină, la cerere, Ministerul Afacerilor Interne pentru asigurarea pazei şi protecţiei unor obiective/zone, transportul de efective, materiale şi tehnică pentru îndeplinirea misiunilor specifice, triaj epidemiologic, asistenţă medicală şi alte misiuni în funcţie de evoluţia situaţiei.
Instituţiile din cadrul Sistemului naţional de ordine publică şi securitate naţională suplimentează, la nevoie, efectivele şi tehnica pentru intervenţie, prevăzute în planuri, în funcţie de evoluţia situaţiei.
„Personalul militar din Ministerul Apărării Naţionale care participă la misiunile de sprijin în domeniul ordinii publice ori pentru asigurarea pazei şi protecţiei unor obiective/zone este abilitat să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor, precum şi să verifice motivul deplasării/circulaţiei persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei”, arată textul citat.
De asemenea, militarii pot să interzică, temporar, pătrunderea în clădiri, localităţi sau zone geografice delimitate şi marcate în care sunt dispuse măsuri de carantinare sau izolare, într-un mijloc de transport, ori să dispună evacuarea temporară din acestea a oricărei persoane, dacă există un pericol la adresa vieţii, sănătăţii sau integrităţii corporale, a sa ori a altei persoane, să avertizeze persoanele, prin orice mijloace de comunicare, să înceteze acţiunile prin care sunt afectate măsurile de carantinare sau izolare sa să dea semnale, indicaţii şi dispoziţii participanţilor la trafic.
Instituţiile din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională pot angaja fără concurs, la nevoie, pe durată determinată de şase luni, personal din sursă externă sau cadre care au trecut în rezervă, cărora le-au încetat raporturile de serviciu.
Articolul 10 al ordonanţei prevede suspendarea exerciţiilor, simulărilor aplicaţiilor şi a oricăror alte activităţi care pot interfera cu măsurile luate de autorităţile competente destinate prevenirii şi combaterii răspândirii infecţiilor cu COVID-19, cu excepţia celor cu caracter militar desfăşurate în poligoanele de instrucţie. AGERPRES