La competiția organizată de Instituția Prefectului-Județul Maramureș, Consiliul Județean Maramureș și Inspectoratul Județean de Jandarmi ”Pintea Viteazul” Maramureș, care s-a desfășurat sâmbătă, 8 decembrie, în Palatul Administrativ au participat 66 de elevi din ciclul primar și gimnazial. La concursul de șah ”Cupa Centenar” au fost prezenți și elevi din județele învecinate.
Concursul s-a desfășurat în sistem open, pe parcursul a patru runde, după care s-a întocmit un clasament general, dar și clasamente pe categorii de vârstă.
Prefectul Vasile Moldovan a spus: ”Anul Centenarului Marii Uniri a fost marcat prin organizarea acestei competiții în Palatul Administrativ. Jocul de șah contribuie la îmbunătățirea rezultatelor școlare, la formarea de aptitudini și abilități, dar și la dezvoltarea celor mici. Am văzut azi elevi competitivi care au dat dovadă, în fața tablei pătrate, de răbdare, concentrare, iscusință și motivare.
Aduc mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în buna organizare și desfășurare a concursului, dar și părinților care și-au îndrumat și își susțin copiii din toate punctele de vedere pentru a participa la competiții. Acest proiect derulat în parteneriat motivează autoritățile administrației publice locale să sprijine cluburile de șah din județ”.
Toți participanții au fost premiați de către prefectul Vasile Moldovan, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Ioan Doru Dăncuș și inspectorul șef Petru Marcel Florișteanu cu medalii, cupe, diplome și cadouri.
Clasament general: locul I Ioana-Mihaela Trifoi; locul II Alexandru-Raul Covrig; locul III Cătălin-Andrei Mintău;
Categoria 6 ani fete: locul I Maria Sara Șunea; locul II Miruna Covaci; locul III Teodora Vălenaș;
Categoria 8 ani fete: locul I Elena-Lavinia Filipan; locul II Flavia Pintea; locul III Alexia-Giulia Gheorghe;
Categoria 10 ani fete: locul I Ștefania Alessia Dîrle; locul II Iris Bucișan; locul III Adriana Balog;
Categoria 6 ani băieți: locul I David Boc; locul II Alexandru-Mihai Sofineti; locul III Cătălin Băban;
Categoria 8 ani băieți: locul I Gabriel Marian Mureșan; locul II Alex Chira; locul III Alexander Pișcoran;
Categoria 10 ani băieți: locul I Ionuț-Andrei Mariș; locul II Denis-Tudor Marica; locul III Luca Elekes;
Categoria 12 ani băieți: locul I Tamas Kiss; locul II Alex Abrudan; locul III Raul-Denis Șandor
Categoria 14 ani băieți: locul I Rian-Robert Rus; locul II Rareș Pașca; locul II Ionuț-Paul Moldovan.