In Baia Mare, conducerea firmei se cazneste de cateva luni sa obtina acceptul consiliului local sa puna in functiune o instalatie de productie second-hand adusa din strainatate, dar nicicum nu reuseste.
In afara tarii, Cuprom a pierdut combinatul metalurgic RTB Bor din Serbia dupa anularea contractului de vanzare-cumparare de catre agentia de privatizare, iar acum intentioneaza sa se judece cu statul sarb la Curtea de Arbitraj din Viena.
Un proces se prefigureaza si in Baia Mare, pentru ca presedintele Consiliului de Administratie al Cuprom, Horia Simu, a declarat, marti, ca va actiona in instanta consiliul local dupa ce alesii au votat impotriva avizarii unei instalatii din Baia Mare. Prezenta lui Simu in mijlocul alesilor municipali a putut fi catalogata ca o surpriza si a dovedit ca oficialii Cuprom au mizat pe ultima carte, satui sa mai fie pusi in amanare si, implicit, sa piarda bani. Mai mult, omul de afaceri a scos din maneca un as, oferind 30 de hectare de etern municipalitatii.
Instalatia de cupru anodic adusa de Cuprom in Baia Mare nu poate fi pusa in functiune
Consiliul Local Baia Mare a respins marti, dupa alte cateva incercari esuate pe parcursul ultimelor trei luni, Planul Urbanistic de Detaliu pentru obiectivul ”Instalatii de obtinere a cuprului anadic” al societatii Cuprom Baia Mare. Dezbaterile au fost indelungate, iar votul s-a tot amanat, pentru ca fiecare consilier a dorit sa isi spuna parerea. In replica, si Cuprom a venit cu ”artileria grea”, lucru care dovedeste ca investitia din Baia Mare este una cu bataie lunga.
Chiar presedintele firmei, Horia Simu, a pledat pentru ca hotararea sa fie aprobata, insa argumentele aduse de acesta ca instalatia nu va polua atmosfera nu au fost luate in seama de alesii baimareni. Horia Simu a declarat ca pana in prezent la Cuprom Baia Mare s-a facut o investitie de 10 milioane de dolari si ca urmeaza sa se faca una echivalenta, tocmai pentru a preveni poluarea atmosferei.
”Puteti opri oricand activitatea Cuprom in cazul in care sesizati ca nu ne incadram in parametri de mediu. Noi nu marim capacitatea de productie, ci inlocuim o instalatie veche cu una mai noua, mai performanta”, le-a spus consilierilor Horia Simu. Alesii au criticat insa faptul ca noua linie de productie este second-hand si ca nu exista garantia ca nu va afecta mediul inconjurator.
Cuprom a servit Consiliului Local Baia Mare 30 de hectare de teren
Seful Cuprom chiar a oferit varianta unui parteneriat Consiliului Local Baia Mare, precizand ca este dispus sa ofere in administrare comuna o suprafata de 30 de hectare din cele aproximativ 50 pe care societatea le are in proprietate in municipiul maramuresean. El a atins astfel o coarda sensibila, pentru ca in preyent orice suprafata de teren de pe raya municipiului poate fi o mina de aur.
”Exista un deficit de teren in Baia Mare. Noi am depus la dosar un proiect de parteneriat care priveste ecologizarea unei suprafete de teren si transformarea in parc industrial si logistic, pentru ca Baia Mare trebuie sa creeze si locuri de munca, nu doar mall-uri”, a spus Simu. Omul de afaceri a precizat ca alesii au sansa sa se asocieze intr-un proiect care sa aduca beneficii, pentru ca in mod cert activitatea industriala a orasului se va concentra in zona respectiva. El a semnalat ca in afara costurilor de ecologizare a terenului, investitiile ar fi minime pentru ca exista toate utilitatile, gaz, curent, apa.
Teama de poluare a fost transformata in steag de lupta de alesi
Nici macar propunerea de afaceri facuta de Horia Simu nu i-a urnit pe consilieri, cu exceptia catorva care, la final, fie au votat pentru, fie s-au abtinut de la votul pe hotarare. Pledoaria sa nu a avut efect asupra alesilor, care au precizat ca nu cred ca poluarea va fi redusa si ca oricum Baia Mare va ramane cu deseurile rezultate din procesul de productie. Acuzele intre alesi nu au lipsit nici ele, pentru ca, de exemplu, consilierul Radu Stef i-a sugerat viceprimarului Istvan Ludescher, care a lucrat in Cuprom, sa analizeze mai atent situatia inainte sa spuna ca nu va fi poluare.
Alti consilieri, cum a fost cazul lui Mircea Dolha, au pomenit de prostul renume pe care l-a dobandit municipiul Baia Mare dupa accidentul ecologic de la Aurul si au precizat ca nu mai trebuie traite asemenea momente. Si reprezentantii asociatiilor ecologice prezenti la sedinta au semnalat, prin profesorul Aurelian Brancusi, ca ”apa poate fi adusa si din Paris daca cea de aici nu este buna, dar aerul nu-l putem importa de nicaieri”.
Prin urmare, consiliul a respins proiectul de hotarare cu 7 voturi ”contra”, 7 abtineri si 7 ”pentru”, fapt ce l-a provocat pe Horia Simu sa spuna ca nu intelege motivele pentru care exista atata impotrivire impotriva unei initiative private sa sa declare ca va ataca decizia in contencios.
Sursa: Meda Muntean