Rudarsko Topionicarski Basen Bor (RTB Bor) din Serbia are ca domeniu de activitate exploatarea şi producţia de cupru. Societatea, la care acţionar majoritar este statul, a fost scoasă la vânzare la începutul acestei luni ca urmare a datoriilor imense pe care le-a acumulat. Potrivit informaţiilor oficiale, totalul creanţelor se ridică la cifra de 500 milioane de dolari.
Cuprom a precizat, într-un comunicat de presă, că intenţionează să devină un jucător important pe plan mondial în producţia de metale neferoase şi că doreşte să îşi regionalizeze activitatea. Oficialii companiei au lăsat să se înţeleagă că sediul operaţiunilor ar trebui stabilit la Bor, în Serbia, unde sunt concentrate mine de cupru subterane şi de suprafaţă, o unitate de topire şi rafinare a cuprului. Conţinutul de cupru al zăcămintelor deţinute de grupul sârb variază între 0,1% şi 0,4%.
Românii vor avea concurenţă importantă din partea unor firme puternice, cum sunt producătorul polonez de cupru şi argint KGHM, Dundee Precious Metals – Canada, View Resources – Australia, Phelps Dodge, Rio Tinto, Antofagasta -Chile şi East Point Holdings – Cipru.
Cuprom Bucureşti a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 321,8 milioane lei, mai mică decât anul precedent, şi are puncte de lucru în Baia Mare şi Zalău.
Sursa: Ioana Oşan