Vezi VIDEO
Spiritul ecologist nu tine cont de timp, asta si-au spus astazi, 4 iunie, circa 30 de voluntari atunci cand, pe o vreme de cu greu ti-ai da cainele afara din casa, au ales sa faca luna si bec mai multe locuri din zona barajului de la Firiza. Inarmati cu saci, manusi si pelerine, ei au renuntat la confortul si caldura de acasa pentru ca timp de doua ore sa stranga gunoaiele pe care alti oameni le-au lasat pe unde au apucat.
In ciuda vremii potrivnice, 30 de voluntari nu au dat inapoi de la demersul lor de a ecologiza o zona din perimetrul barajului Firiza. Cu toate ca pe langa ustensilele obisnuite folosite in cadrul unor actiuni de ecologizare voluntarii au fost nevoiti sa se inarmeze si cu pelerine de ploaie, actiunea a fost un succes, cateva zeci de saci fiind umpluti cu gunoaiele stranse.
„Pentru ca maine se sarbatoreste Ziua Mondiala a Mediului, ne-am gandit ca o actiune de ecologizare a barajului Firiza ar prinde foarte bine, mai ales ca este locul de unde toti baimarenii beau apa. Chiar daca vremea nu a tinut cu noi, in jur de 30 de voluntari ai societatii Vital am venit ca sa ne facem treaba. Am gasit foarte multe PET-uri si foarte mult plastic, chiar si bidoane cu ulei de masina”, a spus Sonia Rasnita, una dintre participantele la actiunea de ecologizare de astazi.
Actiunea a fost una realizata in parteneriat cu asociatia Navymar, ai caror membri au demarat un proiect prin care, timp de douazeci de saptamani vor incerca sa ecologizeze toata zona barajului Firiza si sa o pastreze curata, cel putin in aceasta perioada.
„Platoul din fata cabanei Firiza este acum ecologizat, cosmetizat si ii asteapta pe turisti sau copiii, elevii, bunici sa iasa la iarba verde”, a subliniat Dan Vladea, presedintele asociatiei Navymar.
Actiunea de astazi a facut parte din cadrul celor douazeci de saptamani in care membrii asociatiei Navymar, impreuna cu alti voluntari, si-au propus sa transforme zona barajului Firiza dintr-una plina de PET-uri si resturi, intr-una curata, demna de a fi data ca exemplu.
Sursa: Andrei Gherghel