Una dintre cele mai blamate zone ale municipiului Baia Mare a intrat într-un amplu proces de transformare. Utilaje, camioane, dar și muncitori care se ocupă cu salubrizarea în oraș au descins în această dimineață în zonă și au început curățenia generală.
„Am tot vorbit despre Craica și cum acolo vom face un parc. Unii iau în derâdere acest proiect, alții au încercat să pună bețe în roate, însă noi am început de o perioadă să curățăm zona. Cu utilaje și personal asigurat de administrația locală, dar și cu ajutor tocmai de la cei care încă locuiesc acolo. Suntem prezenți zi de zi și nu mai plecăm până tot locul va fi transformat”, spune Cătălin Cherecheș, primarul Municipiului Baia Mare.
Asanarea acestei pungi de sărăcie și transformarea ei într-un parc, așa cum dorește municipalitatea, nu este un proces facil pentru niciuna dintre părțile implicate în acest proces. Este însă un deziderat mai vechi al administrației publice locale, dar și al băimărenilor din Cartierul Vasile Alecsandri.
”Este probabil cel mai dificil proiect pe care mi l-am asumat ca și primar și care prinde contur încet, dar sigur. Vom reloca oamenii care își fac veacul aici, însă nu oricum, ci cu accent pe educație, incluziune socială, acces la tot ceea ce este necesar pentru a garanta integrarea lor în comunitate. Sunt foarte mulți copii aici și mai ales pentru ei trebuie să ne asigurăm că vom reuși cu tot ceea ce ne propunem. Sunt convins că vom genera un exemplu de bună practică pentru alte comunități care se confruntă cu astfel de probleme. Încă puțin și vom vedea și acest proiect transpus în realitate. Acum câțiva ani nimeni nu ne dădea nici o șansă, dar iată, peste puțin timp voi bifa ca realizat și acest proiect din planul meu pentru Baia Mare!”, a mai spus Cherecheș.