Vezi FOTO
Vezi VIDEO – drift show
Vezi VIDEO – mini drift
Vezi VIDEO – liniutze
Peste 2.000 de spectatori si circa 500 de masini au fost pe Aeroportul Baia Mare inca de la primele ore ale diminetii de duminica, 11 mai, cand impatimitii de viteza, masini tunate, motoare puternice si miros de cauciuc ars s-au adunat sa vada ”liniute” si demonstratii de drift. Spectacolul auto de proportii a fost organizat de filiala Baia Mare a clubului Midnight Racers. Presedintele clubului baimarean, Ionut Pintea, a declarat ca evenimentul auto a fost dedicat memoriei lui George Mihai Banaru, fost lider al Midnight Racers – cunoscut ca ”Micutul”, care si-a pierdut viata intr-un accident de circulatie. (Articol in curs de actualizare – galerii foto si video, rezultate)
Lustruite frumos, cu motoarele ambalate la maximum, zeci de cai putere s-au aliniat rand pe rand la start sub ochii admirativi ai spectactorilor, in mare parte barbati. Fetele sexy care si-au facut aparitia la eveniment aproape ca au trecut neobservate, pentru ca duminica bijuteriile pe patru roti le-au eclipsat.
Ionut Pintea, presedintele clubului baimaraen Midnight Racers, a declarat ca ”este cel mai mare eveniment auto care a fost organizat vreodata in Baia Mare. Am avut un numar mare de participanti, iar masinile inscrise in cursa au fost puternice. Am avut doua BMW-uri modificate, dar si marci autohtone. Tocmai numarul mare de participanti si interesul oamenilor ne-a determinat sa ne gandim la organizarea evenimentului de doua ori pe an, chiar daca organizarea nu este prea simpla”.
La evenimentul auto din Baia Mare au fost prezenti concurenti din Bucuresti, Cluj-Napoca, Oradea, Arad, Satu Mare si Zalau, care au apreciat ca pot participa la ”liniute” legale. Masinile inscrise in concurs au fost de toate marcile, insa majoritatea au fost modificate. De asemenea, au fost si curse pentru motociclete, insa mult prea dimineata astfel incat spectatorii sa se adune in numar mare si sa le vada la treaba.
Evenimentul auto Midnight Racers Baia Mare a decurs fara incidente, pentru ca soferii bolizilor au stapanit caii putere de sub capota. Spectatorii au fost incantati de spectacol si tocmai acest lucru i-a facut sa se apropie mai mult decat le era permis de pista pe care au avut loc cursele. Prin urmare, la un moment dat a fost un fel de joaca de-a soarecele si pisica intre oamenii de ordine si spectatori.
In afara a numerosi membri Midnight Racers din Bucuresti, la showul din Baia Mare a fost prezenta si mama lui George Mihai Banaru, zis ”Micutul”. Ea a urmarit cursele de accelerari pe de pista aeroportului si demonstratiile de drift, adica derapaje controlate, sustinute atat de piloti profesionisti din Romania si Ungaria, dar si de cativa impatimiti ai cailor putere.
Mihaela Banaru, mama lui ”Micutul”, a declarat ca a venit ”cu draga inima in Baia Mare, mai ales ca e vorba de clubul fiului meu”. Ea a mai adaugat ca participa la toate actiunile organizate de Midnight Racers, care au ca scop legalizarea curselor de masini. In timpul spectacolului de pe Aeroportul Baia Mare chiar a avut loc un moment emotionant, mama lui ”Micutul” sarutand fotografia baiatului mort aflata pe capota masinii cu care a concurat Sorin Andrei Ene, cunoscut mai degraba ca ”Haiu” printre amatorii curselor de viteza. Mihaela Banaru nu si-a putut abtine lacrimile cand a auzit aplauzele publicului si a vazut banner-ul cu ”Micutul” pe care Sorin Andrei Ene l-a fluturat dupa incheierea demonstratiei de drift.
Senzatie a facut insa un drifter profesionist, originar din Baia Mare, si care concureaza in campionatele din Africa de Sud si Europa. Florin Cozmuta, care de trei ani locuieste in Africa de Sud, a facut o demonstratie care a taiat rasuflarea, pentru ca a pus doi oameni din public pe post de jaloane si a facut derapaje controlate printre acestia. El a inceput sa concureze in campionatele de drift de aproape un an si jumatate si are o scoala de drift in Africa de Sud.
In partea a doua a zilei a fost concert cu Grasu XXL, iar liniutele au continuat cu finalele, unde au concurat cele mai puternice si rapide masini prezente la Midnight Racers Show Auto Baia Mare.
Sursa: Meda Muntean