Euro se apropie de un maxim istoric, urcând spre 4,7 lei, pe fondul discuţiilor purtate la Parlament de conducerea Băncii Naţionale a României (BNR), preşedintele PSD Liviu Dragnea, premierul Viorica Dăncilă şi ministrul finanţelor Eugen Teodorovici. Cursul începuse ziua la cota de 4,66 lei/euro.
La ora 13.00, cotaţia oficială afişată de BNR a fost de 4,6618 lei/euro, apoi a fluctuat – pe piaţa interbancară – în jurul valorii de 4,6620 lei. După ora 14.30, euro a început să urce şi la ora 17.00 (momentul demarării discuţiei) a ajuns la 4,6657 lei.
Aseară, euro a ajuns la 4,6698 lei – un maxim istoric interbancar, în condiţiile în care maximul cotaţiilor oficiale a fost de 4,6679 lei, atins în data de 23 ianuarie 2018. Şi atunci, ca şi acum, deprecierea leului faţă de euro vine pe fondul turbulenţelor politice, dar şi în contextul în care balanţa comercială şi cea de plăţi înregistrează deficite tot mai mari.
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a ajuns joi la ora 17.00 la biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea, acolo unde se afla şi premierul Viorica Dăncilă, care ajunsese la biroul lui Liviu Dragnea în jurul orei 15.30.
Discuţiile vin în contextul în care reprezentanţi ai guvernului au spus că nu este nevoie de o mediere între BNR şi Executiv aşa cum a anunţat preşedintele Klaus Iohannis.
Iniţial, discuţia era anunţată chiar de ministrul de finanţe la Palatul Victoria. „Discuţia aceasta de la guvern a fost stabilită înainte ca dl preşedinte să anunţe acea mediere care, după părerea mea, nu se justifică. Vom discuta cu dl Isărescu despre ROBOR, de inflaţie şi de alte subiecte care dau imaginea noastră macroeconomică”, a spus Eugen Teodorovici, miercuri, într-o emisiune la România TV.
„Colaborarea noastră (n.n.- Guvern-BNR) se va vedea în piaţă, în sensul scăderii acestor doi indici. Inflaţia va fi undeva spre 3,5%, aproape de nivelul calculat de noi la stabilirea bugetului pe acest an”, a mai declarat Eugen Teodorovici.
Referindu-se la declaraţiile recente ale preşedintelui României, ministrul Finanţelor a întrebat „de ce la o mediere Preşedinţia cheamă doar o singură parte” şi „de ce s-a referit la pesedişti” în loc să aleagă varianta „nu comentez”. „Toate aceste ieşiri şi declaraţii afectează zona economică a României, inclusiv costurile de finanţare”, a mai spus Teodorovici.
Klaus Iohannis a avut o întâlnire săptămâna trecută cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, Viorica Dăncilă refuzând ulterior să meargă la Cotroceni pentru discuţii.